Printre ziariștii din județul său de baștină se știe cum obișnuia să reacționeze Marcel Vela după apariția unor articole de presă care-i vizau activitatea politică sau administrativă din Caraș-Severin. Acum au început să afle și jurnaliști din capitală. Iar unii dintre ei, să și scrie despre asta.
Ziarul online FLUX 24 a publicat la începutul acestei luni dezvăluirile unui fost manager în îndustria farma, care acuza autoritățile române că de două săptămâni i se refuză o donație importantă în bătălia anticoronavirus. Firma Sanofi, cea care produce medicamentul Plaquenil (Hidroxiclorochină), atât de mediatizat întrucât reduce inflamația plămânilor pacienților în stare gravă, aproape ajunsese să se roage de autoritățile competente să accepte ca donație pentru sistemul de sănătate un stoc semnificativ de Plaquenil. Nici după două săptămâni de insistențe, nu se reușise găsirea formulei legale de predare a stocului către compania națională Unifarm, pentru ca apoi aceasta să îl distribuie spre spitale. În criza asta cauzată de pandemie, se punea deci problema nu doar a incompetenței, ci chiar a unei neglijențe criminale din partea unor reprezentanți ai statului!
„Cred că la 5 sau 10 minute după apariția articolului, mi-a dat mesaj ministrul de interne Marcel Vela. Unde, cine blochează?, m-a întrebat. O să o rezolv, mi-a spus. Am crezut că spune de amorul artei. Vineri seară am aflat că s-a rezolvat. L-am criticat pe ministrul Vela atunci când am crezut că e cazul. Acum trebuie lăudat”, a povestit aseară în FLUX 24 editorul ziarului.
Ce s-a întâmplat după 48 de ore de la SMS-ul trimis de Marcel Vela? Ministerul Sănătăţii a anunţat, ieri, 4 aprilie, că a primit de la Sanofi România 18.000 de cutii de Hidroxiclorochină, medicament folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. „Cele 1.080.000 de doze vor ajunge la peste 45.000 de pacienţi din România”, precizeaza ministerul, într-un comunicat transmis ieri seară.
Donaţia, așadar, s-a realizat prin Unifarm, urmând ca în cel mai scurt timp dozele de Hidroxiclorochină să fie distribuite spitalelor de fază I și spitalelor-suport, printre care a fost enumerat în comunicat și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Pe lista unităților beneficiare vor fi adăugate, de asemenea, și spitalele de faza a II-a, care vor fi definite prin ordin al ministrului Sănătăţii.
Chiar și ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a mulţumit companiei Sanofi România pentru donația deblocată de către Marcel Vela: „Hidroxiclorochina este un medicament de primă necesitate folosit pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Donaţia consistentă venită din partea companiei Sanofi România este o gură de oxigen care ajută sistemul medical românesc să trateze 45.000 de pacienţi infectaţi. Le mulţumesc public, iar gestul lor ne dă încredere că prin solidaritate şi uniţi putem câştiga lupta cu acest duşman invizibil, cum este noul coronavirus. Medicamentele donate sunt deja în depozitul de la Unifarm şi vor ajunge imediat la spitalele de mai sus. Deja la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava şi la Spitalul Judeţean Arad, acolo unde stocurile de Hidroxiclorochină erau pe roşu, primele doze din această donaţie au şi ajuns”. O poveste cu „happy end”, datorat unui articol jurnalistic și unui ministru care a învățat în Caraș-Severin că e bine să citească presa.