Ministerul Mediului dă bani pentru începerea cât mai rapidă a lucrărilor hidrotehnice pe tronsoanele critice ale râului Bârzava

 

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, a vizitat, ieri, 27 aprilie, împreună cu reprezentanți ai Apelor Române, oraşul Gătaia din județul Timiș care s-a aflat, în ultimele zile, sub risc de inundații din cauza lipsei unor lucrări hidrotehnice cu rol de apărare pe râul Bârzava, inclusiv pe raza județului Caraș-Severin.

 

Potrivit reprezentanților Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat, pe râul Bârzava în ultimele luni au fost trei situații critice, când apele au depăşit nivelurile de avertizare şi nivelul de inundații, pe sectorul Bocșa – Gătaia – Denta, judeţele Caraș-Severin și Timiș. Pentru acest sector există un proiect de amenajare complexă a râului Bârzava și a afluenţilor, pentru care ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, a dat asigurări că există finanțare și a cerut urgentarea demarării lucrărilor.

 

„Este evident că avem nevoie de o soluție pe termen lung să putem proteja populația şi bunurile oamenilor. Ministerul Mediului poate oferi încă din acest an finanțare pentru reamenajarea albiei şi întărirea infrastructurii de apărare. Analizăm posibilitatea de etapizare a proiectului existent de reamenajare a albiei Bârzavei, să putem începe cât mai repede lucrările pe tronsoanele critice. Până atunci, specialiştii de la ABA Banat acționează conform planurilor de acțiune pentru prevenirea inundațiilor şi intervenția în cazul situațiilor de urgență”, a declarat ministrul Tánczos Barna în cadrul vizitei pe care a efectuat-o ieri, 27 aprilie, împreună cu directorul general adjunct al Administrației Naționale Apele Române, Barabás László, și reprezentanți ai ABA Banat, în zona Gătaia, acolo unde acum două zile râul Bârzava era sub cod roșu de inundații.

 

„Proiectul «Amenajare complexă râu Bârzava și afluenţi pe sector Bocșa – Gătaia – Denta, judeţul Caraș-Severin și județ Timiș» poate reduce semnificativ pagubele provocate de inundații și poate diminua impactul măsurilor de gestionare a riscului asupra sistemelor ecologice”, susțin reprezentanții ABA Banat. Potrivit acestora, pentru evitarea unor inundații majore, sunt necesare: diguri noi, supraînălțarea digurilor existente, consolidarea malurilor, recalibrarea secțiunilor de scurgere ale albiilor râurilor Bârzava şi Fizeş, precum și măsuri de punere în siguranţă a construcţiilor hidrotehnice de la polderul Gherteniş – acumulare nepermanentă pusă în exploatare în anul 1985 în scopul atenuării undelor de viitură pe râul Bârzava.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite