Vot împotriva managerului Spitalului Județean din Reșița, demitere iminentă. „Dumnezeu ajută oamenii bine intenționați”

 

În Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Reșița, astăzi s-a făcut o nouă propunere de revocare din funcții a managerului și a membrilor Comitetului Director. Și, în mod surprinzător, cele trei voturi „pentru” se pare că acuma vor fi suficiente pentru emiterea dispoziției de schimbare a managerului Alina Stancovici.

 

Salvat de voturile social-democraților și al unui liberal în ședința de ieri a Consiliului Județean (CJ), Viorel Bașag și-a păstrat poziția de membru în Consiliul de Administrație (CA) al spitalului, iar astăzi s-a prezentat la ședința CA. A făcut-o cu intenția declarată de a nu pune umărul la o eventuală propunere de revocare a managerului.

 

Cvorumul a fost asigurat de cei patru reprezentanți ai CJ și de cele două doamne numite în CA de șeful Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin. A lipsit doar dr. Florea Borțun, reprezentantul Colegiului Medicilor.

 

Odată analizată situația financiară a spitalului, care ar înregistra acum datorii (incluzând și arierate) de peste 25 de milioane de lei, Viorel Lolea a propus „demiterea managerului Spitalului Județean și a întregii conduceri”. Reprezentantele DSP nu vrut să voteze în niciun fel, iar Bașag a făcut din nou echipă cu acestea. Dacă în urmă cu două ședințe, cei trei membri CA s-au abținut in corpore, de această dată nici măcar asta n-au făcut, alegând să nu participe la vot. Bașag și-a interpretat non-combatul ca „neparticipare la ședință” – o aberație, am zice noi, ținând cont că trecuse mai bine de o oră de când aceasta începuse cu el prezent!

 

Ceilalți trei reprezentanți ai CJ au votat în favoarea demiterii, astfel că de data asta scorul final a fost 3-0 pentru propunerea făcută de Lolea. Cu 6 dintre cei 7 membri CA participanți la ședință! Hotărârea adoptată astăzi de Consiliul de Administrație al SJUR va fi transmisă președintelui CJ, iar Romeo Dunca va dispune, după cum a anunțat, revocarea din funcție a Alinei Stancovici. Până atunci, Dunca a și reacționat în stilu-i caracteristic, pe Facebook, după ce a aflat cum au decurs lucrurile în ședința de la spital: „Dumnezeu ajută oamenii bine intenționați. Rămânând de fiecare dată anonim, o face prin două moduri. Fie se întâmplă o minune, fie ia mințile celor care sunt pregătiți să încurce voința lui. Azi acest lucru s-a întâmplat la ședința de CA de la spital. Toată suflarea penibilă a trădării și disprețului față de cetățean a fost prezentă la vot. Vorbesc de Bașag Viorel pe deoparte și de cele două doamne de la DSP. Una, răcită (poate chiar cu covid) și cealaltă prezentă la datorie, pregătită parcă să execute comenzi de la superiorii ei. Spun acest lucru de vreme ce, cunoscând problemele spitalului care a și fost amendat de DSP, nu au avut cică suficiente motive pentru a ridica mâna la propunerea de demitere ridicată la fileu (de fapt la vinclu) de către fotbalistul nostru din CA, Lolea Viorel. Oare ce alte dovezi ar mai trebui aduse DSP-ului pentru a înțelege că managementul este prost”.

 

Dacă va fi revocată din funcție în baza ședinței CA de astăzi, Alina Stancovici va ataca în instanță, fără doar și poate, dispoziția de revocare emisă de președintele CJ. Cu ce rezultat? Dumnezeu știe! Și-naintea Lui, juriștii care știu meserie. Specie inexistentă (pare-se) la Consiliul Județean Caraș-Severin.

 

Sursă foto: captură video reper24.ro

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available