Dispariția minorei de 13 ani a fost anunțată astăzi, 21 noiembrie, la Poliția Municipiului Caransebeș, la trei zile după ce aceasta a plecat din casa bunicii sale și nu a mai revenit. Cea care a sesizat autoritățile a fost mama fetei. Polițiștii au demarat căutările în vederea depistării minorei.
Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată astăzi, 21 noiembrie, în jurul orei 13.00, de către o femeie, cu privire la faptul că fiica acesteia, Ana-Denisa Barro, în vârstă de 13 ani, a plecat vineri, 18 noiembrie, de la domiciliul din Caransebeș, la locuința bunicii sale, tot pe raza municipiului Caransebeș. Din spusele femeii, fata a părăsit casa bunicii în aceeași zi, în jurul orei 16.00, fără a se întoarce acasă. În cursul zilei de astăzi, femeia a luat legătura telefonic cu fiica sa, aceasta precizând că este bine, fără a-i comunica unde se află.
La momentul plecării, Ana-Denisa Barro purta pantaloni (blugi) de culoare albastră, geacă neagră cu dungă albă pe mâneci, pantofi sport de culoare alb cu auriu. Semnalmentele sale sunt: 1,54 m înălțime, greutate 50 kg, constituție atletică, ochi căprui, păr șaten, tuns până la umeri, ten măsliniu, cercel (pierce) în limbă.
„Cei care pot furniza informații cu privire la persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112”, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
UPDATE – ora 20.24
În urmă cu câteva minute, minora a fost găsită de către polițiști. „Pe timpul cât a fost plecată de la domiciliu, aceasta nu a fost victima niciunei infracțiuni. În cauză au fost informați reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin”, declară Alina Boeru, purtător de cuvânt al IPJ.