Suntem prezenți și pe

Politică

Mocioalcă și Hurduzeu, puși la punct de Romeo Dunca: „Ei conduc și, culmea, cică tot ei reprezintă schimbarea! E noaptea minții la PSD!”

Publicat cu

în

„Acum e pe față. Ei sunt! În toată splendoarea lor! Fără rezerve, fără jumătăți de măsură. Toți pentru unul și unul pentru toți. PSD, PRO ROMANIA, ALDE”, semnalează Romeo Dunca, liberalul care candidează pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, instituție al cărei management se află în prezent la discreția liderilor PSD și Pro România.

„Alegeți aceeași formulă și plecați acasă pentru că rezultatul va fi altul… Atâta de puțin vă apreciază pe voi, alegătorilor, mințiți de ani în același stil. Iar la lucrarea lor vor contribui și ceilalți care au mai fost… Nedelcea, Popovici și care or mai fi… În fond, ei nu au fost separați niciodată. Doar de formă, pentru a acoperi luptele interne de control al banului public. Simbioza dintre ei o găsiți în actele comerciale încheiate pe banii din buget. Și pe recepții cu plăți făcute integral pe lucrări de calitate îndoielnică. Acolo sunt iarăși la un loc. Și din când în când țopăind pe mese, la dans, pentru a sărbători victoria lor la lovele și suferința voastră, a celor din Caraș-Severin care alegeți alternativa PSD”, este concluzia trasă de Romeo Dunca după ce deputatul Ion Mocioalcă a anunțat alianța preelectorală PSD – Pro România – ALDE în Caraș-Severin. Alianță creată pentru a-l susține pe actualul președinte al Consiliului Județean, pesedistul Silviu Hurduzeu, în disputa cu Romeo Dunca.

CITEȘTE ȘI: PORUMBELUL LUI MOCIOALCĂ. Vreți ca județul să nu mai sufere? Votați-ne tot pe noi!

Liberalul constată că aliații anti-PNL, „pentru a jumuli bine, au acceptat și intruși. Din afara acvariului. Cumpărați la kg. Și care, în lipsă de imaginație, au cumpărat mașini și case cu banii jos. Din conturi goale înainte de alegeri. Și ei sunt cu ei. Reprezintă alternativa la schimbare, conform declarației penibile a tătucului de partid Mocioalcă, deși actualii trebuie schimbați. Doar așa poate fi vorba de o alternativă la ce aveți deja… Pentru că ei sunt peste tot în mai mult de jumătate din UAT-uri. Ei conduc și, culmea, cică tot ei reprezintă schimbarea! E noaptea minții la PSD!…”, scrie Dunca pe pagina sa de Facebook, după ce a văzut declarația aiuritoare a lui Mocioalcă din expressdebanat.ro: „De astăzi, cărășenii au o alternativă pe care o pot vota la alegerile din 27 septembrie”!

În replică, Romeo Dunca arată că, din contră, odată anunțată această alianță roșie, „alternativa abia acum există. Noi împotriva tuturor. Cu excepția USR, de la care poporul și noi, liberalii din PNL Caraș-Severin cel puțin, avem așteptări mari”, cu trimitere la apelul la unitatea dreptei lansat zilele trecute de Romeo Dunca.

CITEȘTE ȘI: JOS PSD în CS! Romeo Dunca, apel către USR PLUS: „Să găsim înțelepciunea leilor care fac front comun împotriva hienei prăduitoare, cocoșată de cât a furat!”

„I-ați văzut? Sunt disperați cu ordonatorul lor de credite din umbră… Mă ceartă unii că vorbesc urât și îi fac hoți sau ciumă rosie. Și că acesta nu e limbaj de politician. Vorba unora din breasla pe care o cunosc bine… Mă doare la manivelă de bunele maniere când e vorba de nota de plată a prejudiciului pe care eu și toți contribuabilii țării trebuie să o achităm. Sau ați uitat, catifelaților, că România a plătit deja înapoi la UE zeci de milioane furate în Oltenia la drumurile unde kilometrul are 900 de metri? Teldrum a încasat plăți pe lucrări ce acoperă minciuna și hoția recepționate sub blândul accept al șefului de clan mafiot care a fost iubit de PSD-iști! Abia aștept o confruntare directă cu voi toți la un loc. La ce post TV doriți. Doar să nu faceți infarct…”, îi avertizează Dunca pe Mocioalcă și ai lui.

Facebook Comments

Cele mai citite