Oraşul Akureyri din nordul Islandei este un exemplu despre cum poate o localitate să se reinventeze, să se dezvolte şi să capete o nouă identitate culturală după ce vechile industrii dispar şi ar putea fi un model pentru Reşiţa, aflată în plin proces de transformare.
Asociația Listahópurinn RÖSK – partenerul islandez al Primăriei Reşiţa şi al Asociaţiei Euroland Banat în proiectul de restaurare a Şcolii Pittner – a fost gazda unor întâlniri de lucru în oraşul Akureyri, în cadrul cărora echipa Euroland Banat a avut ocazia să afle cum au reuşit islandezii, în ultimii 30 de ani, să transforme oraşul dintr-un centrul comercial muribund într-o atractivă zonă culturală.
Oraşul Akureyri era numit „capitala nordului”, fiind, timp de secole, un important punct comercial, care, însă, în urmă cu 30 de ani a fost pe punctul să se stingă deoarece, odată cu prăbușirea comunismului, a dispărut și principala destinație a produselor locale. „O veche stradă industrială cu clădiri ce aparțineau cooperațiilor de fermieri, renumiți pentru produsele lactate, a devenit pustie, șomajul a crescut iar viitorul părea sumbru. Administrația locală era pregătită să înceapă demolarea vechilor clădiri însă a intervenit un grup de artiști locali care credeau că orașul poate renaște, clădirile pot și trebuie salvate şi reconvertite în scop cultural şi artistic”, relatează preşedintele Euroland Banat, Andrei Szabo, în urma vizitei în Akureyri. Artiștii au convins administrația locală să cumpere clădirile de la cooperațiile de fermieri și să le ofere asociațiilor culturale și organizațiilor de artiști, care s-au implicat nu numai în restaurarea și reconversia clădirilor, ci și în programe de pregătire şi reconversie profesională a şomerilor, în domenii precum artizanatul și meșteșugurile locale.
„La trei decenii distanță, regăsim vechea stradă industrială a cooperativelor din oraș cunoscută și recunoscută ca stradă a artelor, cu vechile clădiri industriale reconvertite in centre culturale, ateliere de creație, muzeu de artă, săli de spectacole, cu o viață culturală și artistică extrem de bogată în acțiuni și evenimente. Organizații și grupări artistice plecate de la firul ierbii precum Kaktus, Deiglan, Rösk, Mjolkurbuthin, rezidențe artistice, Breasla artiștilor, restaurante, Muzeul de artă au devenit puncte consacrate pe harta culturală și turistică a regiunii și nu numai”, explică Andrei Szabo.
Echipa Euroland Banat a vizitat Akureyri chiar cu prilejul aniversării a treizeci de ani de existență a Muzeului de artă local, iar în cadrul întâlnirilor, partenerii de proiect din Asociația Listahópurinn RÖSK și-au prezentat activitatea, atelierul de creație și au facilitat o serie de acţiuni în mediul cultural local. „Dialogul purtat cu ocazia acestor întâlniri a fost unul dens și foarte plăcut din care ambele părți au avut de câștigat. Atât asociaţia noastră cât şi gazdele islandeze ne-am manifestat deschiderea de a continua și diversifica proiecte comune, mai ales după ce noul Centru cultural de la Școala Pittner va deveni complet operațional”, au precizat reprezentanţii Euroland Banat.
Potrivit acestora, modul în care grupările artistice au refuncționalizat și gestionează vechile spații industriale şi multitudinea activităților organizate în acest microunivers cultural-artistic reprezintă exemple pozitive despre cum, după prăbușirea industriei locale tradiționale în urmă cu peste trei decenii, poate renaște o localitate, prin educație, cultură, artă și implicare. O asemenea transformare va suferi şi Şcoala Pittner din Reşiţa care, la finalul implementării proiectului de restaurare, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, va fi transformată într-un centru expozițional și de evenimente.





Sursa foto: Asociaţia Euroland Banat









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)