Suntem prezenți și pe

Administrație

Municipiul Reșița își înființează propria Agenție de Dezvoltare! Ioan Popa: „Vrem să dinamizăm procesul prin care să aducem investitori în oraș”

Publicat cu

în

Reșița va avea Agenție de Dezvoltare Locală, o interfață între administraţia publică locală şi sectorul privat. Agenția va administra Parcul Industrial de pe Valea Țerovei, dar și imobilele cu potențial de investiții situate pe raza municipiului.

Consilierii locali au aprobat, în ședința din 26 noiembrie, înființarea Agenției de Dezvoltare Locală, o societate prin intermediul căreia primarul Ioan Popa intenționează să dinamizeze procesul de atragere a investitorilor în Reșița, atât în Parcul Industrial, cât și în alte zone ale orașului. „Este o societate comercială, dar care întrunește toate prerogativele unei agenții de dezvoltare, făcută după modelul de la Oradea. Aceasta va gestiona în primul rând Parcul Industrial, dar nu numai. Vom identifica prin intermediul ei investitori, vom avea o relație directă cu aceștia, vom merge la târguri, la expoziții, pentru a prezenta facilitățile pe care le are municipiul Reșița. În același timp, îmi doresc de la această entitate să preia în gestiune de la agenți economici sau de la persoane fizice diverse terenuri și clădiri, astfel încât să îi pună în legătură cu potențiali investitori. Să avem un rol de mijlocitori între cei care doresc să pună la dispoziție spații și terenuri și cei care doresc să facă investiții în Reșița”, a explicat edilul Ioan Popa, care este inițiatorul proiectului de înființare a acestei agenții.

Potrivit edilului, în momentul de față, gradul de ocupare a Parcului Industrial de pe Valea Țerovei, în suprafață de 26 de hectare, este de aproximativ 30%. În total, parcul are 63 de parcele, dintre care 19 sunt ocupate, 22 sunt libere, iar pentru celelalte există solicitări de la diverși agenți economici, dar și de la Asociația Română pentru Industria de Electronică și Software, unele fiind în curs de licitație. Cel mai mare investitor care își desfășoară activitatea acolo este Autoliv, care ocupă opt parcele cu o suprafață de peste două hectare. „Noi am semnat contracte chiar și în ultimele trei luni. Autoliv a mai luat teren, s-a extins, și lângă mai sunt cel puțin șase-șapte entități care acoperă, așa cum spuneam, între 25 și 30% din suprafața parcului. Încercăm prin intermediul Agenției de Dezvoltare Locală să dinamizăm procesul prin care să aducem investitori în oraș”, a precizat primarul Ioan Popa.

O agenție similară a fost înființată la Oradea în ultimul mandat de primar al lui Ilie Bolojan. Rezultatele Agenției de Dezvoltare Locală Oradea sunt impresionante. În 2019, potrivit unui raport de activitate prezentat în februarie 2020, ADLO a atras investiții de 41 de milioane de euro în cele… patru parcuri industriale ale urbei.

 

Explicație foto: Evenimentul Ceetrus „Reșita 2030 – Împreună schimbăm fața orașului”. Sursă foto: arhivă resita.ro (9 septembrie 2020)

 

Facebook Comments

Cele mai citite