„My school can be cool” în Reșița, pentru dezvoltarea creativității elevilor

 

În cadrul unui eveniment organizat săptămâna aceasta la sediul municipalității reșițene, directorilor de școli din oraș le-a fost prezentat programul „My school can be cool” – un proiect inedit care ar putea fi implementat în unitățile de învățământ din Reșița.

 

„Am primit vizita doamnelor arhitect Mina Sava și Brîndușa Havași, din partea Asociației «De-a arhitectura», care au prezentat directorilor de școli din Reșița programul «My school can be cool», precum și o propunere de cursuri opționale de introducere în tainele arhitecturii, dedicate elevilor de învățământ primar și gimnazial”, informează municipalitatea reșițeană. La evenimentul găzduit de Primărie au participat, de asemenea, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, ai unor ONG-uri de profil din oraș și arhitecți sau studenți la arhitectură care doresc să se implice în acest program.

 

„My school can be cool”, explică reprezentanții Primăriei Reșița, se adresează elevilor interesați să-și dezvolte creativitatea și spiritul de inițiativă: „Cu ajutorul cadrelor didactice și al arhitecților, elevii stabilesc un set de obiective de intervenție în cadrul școlii lor. Prin consens, se va alege unul din proiectele propuse. Acesta se va implementa cu resurse puse la dispoziție de municipalitate și din alte surse de finanțare. Pe parcursul acestui exercițiu educativ, elevii devin mai conștienți de relația dintre mediul construit și starea de bine, pun în aplicare cunoștințele dobândite la diverse materii, își dezvoltă creativitatea, spiritul de inițiativă și îndemânarea”.

 

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite