Suntem prezenți și pe

Educație

Noul an școlar va începe în 14 septembrie. Iohannis: „Au fost elaborate trei scenarii, în funcţie de numărul de bolnavi din fiecare localitate”

Publicat cu

în

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi, 5 august, că noul an școlar preuniversitar va începe în 14 septembrie, dată la care majoritatea elevilor vor merge efectiv la școală. Deciziile referitoare la modul în care se vor desfășura cursurile vor fi luate la nivel local, în funcție de trei scenarii care un fost schițate în cadrul întâlnirii de astăzi de la Palatul Cotroceni, la care au participat mai mulți membri ai Guvernului.

„Primul lucru important pentru elevi și părinți este că pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor, asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii, în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor”, a anunțat președintele Klaus Iohannis la finalul reuniunii de la Cotroceni.

Cele trei scenarii la care a făcut referire șeful statului sunt: scenariul verde, valabil în localitățile în care se înregistrează mai puțin de o persoană infectată cu noul coronavirus la 1.000 de locuitori, în medie, în ultimele 14 zile; scenariul galben, între 1 și 3 persoane infectate, și scenariul roșu, mai mult de 3 persoane. Actualizarea datelor se face zilnic și în funcție de evoluția cazurilor vor fi luate deciziile referitoare la ce scenarii se vor aplica. Klaus Iohannis a subliniat faptul că aceste decizii vor fi luate la nivel județean. „Pentru fiecare școală în parte, comandamentul județean pentru situații de urgență va lua decizia dacă se merge pe scenariul verde, adică toți elevii merg la școală, sau scenariul roșu, când nimeni nu merge la școală. Mai este scenariul de risc mediu, cel galben, care presupune ca o parte din activități să se desfășoare în școală, o parte în online”, a explicat șeful statului. Mai exact, în cazul scenariului galben, preșcolarii și elevii din ciclul primar, precum și cei din anii terminali (clasele a VIII-a și a XII-a) vor merge la școală, iar ceilalți elevi vor avea un sistem mixt, prin rotație, la clasă și online, pentru a permite distanțarea socială în unitățile de învățământ.

Dacă până pe 14 septembrie situația se va agrava și numărul cazurilor COVID-19 va crește alarmant, începerea anului școlar ar putea fi amânată. „Evident că ne preocupă chestiunea și este unul din motivele pentru care am reluat de atâtea ori apelul să ne ferim de boală. În Parlament, PSD a tras de timp și s-a creat un vid legislativ, timp în care mii de oameni bolnavi s-au dus în comunitate. Nu știe nimeni cum va evolua pandemia. Noi calculăm un scenariu în care nu va fi considerabil mai rău ca acum. Dacă se agravează, evident că vom amâna începerea anului școlar, dar numai când specialiștii ne vor spune acum nu se mai poate”, a precizat Klaus Iohannis.

La ședința pe tema educației de la Palatul Cotorceni au participat premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Educației, Monica Anisie, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

 

Facebook Comments

Cele mai citite