O nouă specializare în cadrul Facultății de Inginerie din Reșița. Cu profesori de la Facultatea de Matematică și Informatică din Cluj-Napoca

Ecosistemul de tehnologie a informației se consolidează la Reșița printr-o nouă specializare în domeniul IT, anunță Biroul de presă al Centrului Universitar UBB din Reșița.

Facultatea de Inginerie din Reșița a Universității Babeș-Bolyai își diversifică oferta de studii începând cu anul universitar 2021-2022 cu o specializare nouă la nivelul ciclului de licență, Informatică aplicată în inginerie electrică (I.A.I.E.).

„Această specializare, alături de Informatica industrială, deja existentă în ofertă, urmărește consolidarea ecosistemului de tehnologie a informației la Reșița. Pentru aceasta, în rândul cadrelor didactice care predau la aceste specializări sunt cooptați specialiști de la cea mai mare facultate de informatică din România, Facultatea de Matematică și Informatică din UBB. Universitatea Babeș-Bolyai este singura universitate din România acceptată ca membru în European Institute of Innovation & Technology (EIT), clasându-se în elita europeană a domeniului”, se mai precizează într-un comunicat remis redacției resita.ro de către Biroul de presă al Centrului Universitar UBB din Reșița.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a fost acceptată ca membru al EIT săptămâna trecută. Care au fost atuurile UBB? Răspunde rectorul universității din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David: UBB are cea mai mare facultate de informatică din România și una din cele mai competitive din țară. UBB a început de mai multă vreme să-și concentreze un ecosistem de IT, capitalizând pe avantajele competitive pe care le are, la nivel național și internațional, în (1) Inteligența artificială/AI (ex. generând, ca școală, cei mai mulți doctori în AI din România și dezvoltând servicii inovative, inclusiv prin machine learning, pentru actori majori, precum Banca Transilvania, spitale județene etc.), (2) Big data/data mining/high performance computing (ex. în parteneriat cu Bosch și SAS – pe baza celui mai puternic supercomputer din universitățile românești prin prisma capacității de calcul simultan), (3) Realitate virtuală (ex. dezvoltând tehnologii dedicate sănătății mintale și primul Centru din țară în parteneriat cu compania americană EON Reality), (4) Roboterapie (ex. dezvoltând, prin proiecte europene, primii roboți psihoterapeutiți autonomi pentru anumite tulburări psihice), (5) Digitalizare strategică (ex. în parteneriat cu Microsoft) și cybersecurity și (6) Tehnologie blockchain (ex. demers pregătit în colaborare cu Blockchain Academy din SUA). Acceptarea UBB în EIT Digital confirmă maturizarea și forța ecosistemului UBB în tehnologia informației (IT) și deschide noi oportunități de colaborare în proiecte internaționale de frontieră în inovarea digitală și în educație (inclusiv doctorat industrial) cu ceilalți parteneri și membri ai EIT, în plus, devenind acum și o voce în politicile publice în domeniu la nivel european”.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite