UPDATE. O nouă tragedie pe DN 6! Două persoane și-au pierdut viața

 

În această dimineață, în jurul orei 03.51, pe DN 6, între localitățile Jupa și Zăgujeni, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule, un ansamblu de vehicule, o autoutilitară și un autoturism.

 

Din primele informații, în timp ce un autoturism înmatriculat în Cehia circula pe DN 6, în direcția Caransebeș, la Km 464, ar fi pătruns pe contrasens, unde ar fi lovit frontal un ansamblu de vehicule înmatriculat în Turcia, după impact ansamblul de vehicule fiind lovit din spate de o autoutilitară înmatriculată în județul Caraș-Severin.

 

Potrivit Inspectoratului Județean de Politie Caraș-Severin, ansamblul de vehicule era condus de un cetățean turc în vârstă de 51 de ani, iar autoutilitara de un bărbat din Caransebeș, în vârstă de 38 de ani și ambele autovehicule circulau în direcția Caransebeș-Lugoj.În autoturism se aflau două femei de naționalitate bulgară, conducătoarea auto în vârstă de 22 de ani și pasagera dreapta față, de 42 de ani, care au decedat.

 

Ceilalți doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice, iar aceștia nu au suferit vătămări corporale în urma accidentului.

 

Traficul rutier în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers, pentru finalizarea cercetării la fața locului.

 

UPDATE – 19 decembrie, ora 10.30 

A ucis două persoane și și-a văzut liniștit de drum!

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available