Opriri de apă în Govândari și Muncitoresc

 

Societatea Aquacaraș a oprit, în această dimineață, furnizarea apei potabile pe mai multe străzi din Reșița, ca urmare a producerii a două avarii în cartierele Lunca Bârzavei și Muncitoresc.

 

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la coloana principală pe str. Gurghiului, a fost sistată furnizarea apei potabile în zonă, astăzi, 30 martie. Până la remedierea situației, estimată pentru ora 14.00, vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile Gurghiului, Țarcului, Cibinului, Gutâi, Almăjului și Rodnei. Tot din cauza unei avarii, produse la conducta de alimentare Rânduri din Muncitoresc, a fost oprită furnizarea apei potabile, până la ora 12.00, pentru imobilele de pe străzile Carpați, Romul Ladea, Rândurile 1, 2 și 3, Semenic, Lenau și Dealul Mare (Dealul Crucii). Lucrările de intervenție sunt executate de către personalul companiei județene de apă.

 

„Ne cerem scuze consumatorilor noștri afectați de aceste opriri. Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei, utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274.”, transmit reprezentanții Aquacaraș.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite