Primăria Reșița a achiziționat trei dispozitive medicale de care Spitalul Județean de Urgență a avut nevoie urgentă în primele luni ale pandemiei de COVID-19, întreaga sumă alocată fiind rambursată printr-un proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
În cadrul proiectului „Sprijinirea măsurilor de gestionare a crizei sanitare COVID-19 de către Spitalul Județean de Urgență Reșița și Municipiul Reșița”, unitatea medicală a fost dotată cu echipamente și aparatură medicală, necesare atât pentru tratamentul pacienților diagnosticați cu infecție COVID-19, cât și pentru gestionarea în mod util și eficient a situației de urgență provocată de pandemie.
Este vorba despre dispozitive în valoare de peste 1.000.000 de lei: aparat radiologic mobil cu detector digital wireless; echipament de hemofiltrare; analizor microfluidic pe bază de luminiscență chimică (aparat testare) și reactivi pentru acest analizor. Achiziția a fost făcută în perioada de debut a pandemiei de COVID-19 de către Primăria Reșița, instituție care, deși nu gestionează unitatea medicală, s-a implicat în susținerea ei. „A fost o perioadă șocantă pentru toată Europa, în care am stat toți acasă, din martie până prin mai, speriați de ceea ce se întâmplă. Chiar dacă Spitalul Județean nu este în administrarea Primăriei, pur și simplu sintagma Reșița din titulatură și faptul că într-o mare măsură pacienții din acest spital provin din Reșița m-au făcut să mă implic și cu resursele de care dispunem la primărie să ajutăm”, a explicat edilul Ioan Popa în cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi la Spitalul Județean de Urgență Reșița.
Primele achiziții făcute de Primăria Reșița au fost patru eurocontainere care sunt folosite și astăzi și, apoi, edilul Ioan Popa a solicitat medicilor din spital să spună ce nevoi stringente au: „Din discuția cu doamna doctor Corina Tănasie de la Laborator a reieșit că e nevoie stringentă de un aparat de testare PCR. De la UPU am primit solicitare pentru un aparat de radiologie mobilă astfel încât pacienții să nu fie obligați să urce pe secție în condițiile acelei situații neclare – sunt sau nu sunt infectați cu COVID-19. Și a mai fost nevoie de un aparat de dializă”.
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență, Cosmin Librimir, a precizat că aparatele sunt ultraperformante: „Domnul primar a fost deschis și a înțeles de ce am vrut un anume aparat la momentul respectiv. Aparatul de dializă este un aparat de filitrare a sângelui. Prima lui utilizare este în șocul septic – o complicație a oricărei alte infecții – și fără acest aparat pacienții în stare critică nu mai aveau, din păcate, la noi în spital, nicio șansă”.
Aceste echipamente au fost achiziționate cu bani din bugetul local și, după aproape un an, Primăria Reșița a depus un proiect pe Axa prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 din cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, și a reușit să obțină rambursarea integrală a contractului – 1.100.217 lei – din Fondul European de Dezvoltare Regională.