Pas înapoi făcut de Romeo Dunca pentru ca bacul să meargă (cum-necum) înainte. Timonier-șef: Ioan Crina!

 

În ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin, s-a aprobat cu unanimitate de voturi (25 din 25 de consilieri prezenți) înființarea Societății Comerciale Caraș-Serv SRL, care va gestiona activitatea bacului de la Moldova Nouă.

 

După mai multe încercări, eșuate din cauza opoziției, de a înființa o societate comercială care să se ocupe de bac autofinanțându-se din activități de toaletare, deszăpeziri și reparații ale unor segmente de drumuri județene, președintele CJ Romeo Dunca a făcut astăzi exact ce le promisese pesediștilor la precedenta ședință. Că, pentru deblocarea situației, le acceptă amendamentele la proiectul său de hotărâre, dar că în situația nou creată – excluderea din obiectul de activitate al Caraș Serv a serviciilor ce țin de drumuri – liberalii nu se vor implica defel în managementul acestei firme. Deci, să-și pună cei din opoziție oameni pe toate posturile cheie. Ceea ce s-a și întâmplat.

 

Cu Ioan Crina la timonă și având girul liberalilor, opoziția a optat ca noua societate comercială să-l aibă administrator, la propunerea pesedistului, pe Toni Novăcescu (PRO România). Iar ca reprezentanți CJ în Adunarea Generală a Asociaților de la Caraș Serv, pe Ioan Crina (PSD), Mihai Bona (PRO), propuși de Lucian Voina (PMP), și pe Bogdan Miloș (liberalul trecut în barca PSD), propus de Dunca, la insistențele pesediștilor de a avea și PNL un om în conducere. S-a aprobat, de asemenea, ca noua firmă să beneficieze de o capitalizare de 500.000 de lei din partea CJ.

 

După ce Aquacaraș a salvat județul de riscul returnării milioanelor de euro primite pentru proiectul transfrontalier prin care s-a achiziționat bacul de tip catamaran, de-acum înainte, a arătat Romeo Dunca, la noua societate comercială, „în loc de cinci oameni, cu câți funcționa bacul sub Aquacaraș, vor fi tot cinci plus director, plus contabil, plus ce-o mai fi nevoie. Vor fi niște cheltuieli suplimentare, pentru că la Aquacaraș directorii și contabilitatea aveau și altceva de lucru. Deci, acum, în situația de austeritate bugetară, noi mai venim cu două-trei posturi în plus. Dacă s-ar fi făcut cum am dorit eu, aceste trei persoane suplimentare de la Caraș Serv ar fi generat și alte activități (și, implicit, venituri și economii pentru CJ). Dar gândirea mea nu se potrivește cu cea a domnului Crina. Va fi o activitate subvenționată, vor fi trei posturi în plus, pentru un singur domeniu de activitate. Din punctul meu de vedere este o pierdere pentru județ, pentru eficiența cheltuirii banului public. Sigur, este o soluție care rezolvă problema bacului”.

 

Conform unui alt amendament adoptat la propunerea lui Crina, a rămas deschisă și varianta înființării unei asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI) de către CJ și Consiliul Local Moldova Nouă, asociație care să administreze bacul prin intermediul Caraș Serv. „Este o idee proastă, tot costisitoare”, consideră Dunca, argumentând: „Adică înființăm încă un ADI, care va avea aceleași persoane din conducere, care va gestiona aceiași bani. În loc să avem o societate comercială cu un anumit număr de angajați care să gestioneze bacul, parte din toaletări, parte din deszăpeziri și alte lucrări. Eu am vrut ca această societate să facă niște lucrări pentru județ, iar din economia rezultată din diferența de preț față de ce se întâmplă oferind aceste activități la licitație unor agenți economici, am fi putut să optimizăm această activitate. Și să facem toate aceste lucrări la un preț mai mic”.

 

Suma alocată anul acesta pentru întreținere, reparații, toaletări și deszăpeziri de drumuri se ridică la 10 milioane de lei, a amintit președintele CJ, „din care 3 milioane și ceva i-am dat pentru deszăpeziri, 800 de mii au fost alocați pentru toaletări și 6 milioane și ceva s-au dus pe lucrările de asfaltare făcute pe contractul-cadru. Alți bani nu sunt! Noi acum, în loc să dăm pentru noua societate 1,5 milioane de lei, cu care să rezolvăm bacul și să luăm acele utilaje de la Aquacaraș pentru a putea face deszăpeziri pe două-trei segmente de drumuri care nu mai sunt acoperite de contracte, noi vom da deci 500 de mii de lei și va trebui să căutăm să dăm încă 1,8 milioane pentru drumul Reșița – Semenic – Slatina-Timiș și 900 de mii pentru Reșița – Grădinari, așa cum a fost până acum contractul făcut cu firma de partid a domnului Rof, care a fost abonată anii trecuți la astfel de lucrări. Deci, așa, vom scoate aceste lucrări la licitație și le vom face pe bani mult mai mulți decât dacă le-am fi prestat cu firma Caraș Serv”. Este, se pare, exact ce și-au dorit pesediștii, odată ce s-au tot opus proiectului de hotărâre în varianta lui Dunca și să lase, astfel, acele lucrări de deszăpezire și toaletare pe seama noii societăți comerciale a Consiliului Județean.

 

UPDATE – ora 20.30

 

Printr-un mesaj postat pe Facebook după adoptarea proiectului de hotărâre privind înființarea societății Caraș Serv în varianta dorită de opoziția majoritară, Romeo Dunca mulțumește public „societății comerciale Aquacaraș care, prin efortul susținut, prin profesionalism și implicarea financiară, a făcut cele 10.000 de treceri de pasageri care ne-au salvat de la restituirea banilor europenii. Au pus la punct bacul, l-au operat și îngrijit și îl vor preda în data de 15 august reprezentanților PSD care for face treaba mai bine și mai profitabil. Cel puțin la asta rămâne să sperăm”.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available