Polițiștii cărășeni au desfășurat ieri, 25 martie, între orele 18.00-22.00, o acțiune cu efective mărite în mai multe zone din Bocșa, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic.
Au participat 40 de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Poliția Orașului Bocșa și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
În cele patru ore, polițiștii și jandarmii au legitimat peste 200 de persoane, au efectuat verificări la 40 de obiective și au oprit pentru control peste 120 de autovehicule. De asemenea, 37 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive. Totodată, s-au făcut controale la 24 de societăți comerciale și au fost verificați 7 agenți de securitate.
„În urma verificărilor au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 31.000 de lei, dintre care 6 pentru încălcarea regulilor de conviețuire socială, 49 pentru încălcarea regulilor privind circulația pe drumurile publice, 10 pentru nerespectarea normelor privind paza obiectivelor, bunurilor și persoanelor, 3 pentru fumatul în spații comerciale publice închise, 9 pentru nerespectarea normelor privind utilizarea caselor de marcat fiscale și una conform Codului Fiscal. Ca măsură complementară au fost reținute 2 permise de conducere, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare, au fost ridicați în vederea confiscării peste 1.300 de lei și 280 de țigarete”, declară Alina Boeru, purtător de cuvânt al IPJ.
De asemenea, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier, un bărbat de 49 de ani fiind depistat pe strada Ioan Marcu din Bocșa în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat în circulație, valabilitatea numerelor de înmatriculare fiind expirată din luna februarie 2023. I-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Sursă foto: IPJ Caraș-Severin