În ședința Consiliului Județean Caraș-Severin de ieri a fost aprobată diminuarea cu 50 de locuri a capacității de cazare la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reșița. Consilierii de la PSD, PMP și Pro România s-au opus, deși, în legislatura trecută, când erau la putere, au susținut un proiect similar prin care au fost reduse locuri la toate căminele din subordinea CJ.
În momentul de față, gradul de ocupare la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reșița este de numai 55%, în ultimii ani înregistrându-se o scădere constantă a numărului mediu de beneficiari, de la 162 în 2017, la 95 în prezent. În aceste condiții, conducerea așezământului a solicitat o diminuare a numărului de locuri, astfel încât cheltuielile cu salariile să se încadreze în limita de 80% din costul mediu de întreținere stabilită prin lege. „Aș dori să diminuăm capacitatea căminului la 125 de persoane, de la 175, deoarece, în ultimii ani, numărul mediu de beneficiari ne conduce spre această cifră. Pe cale de consecință, se va reduce numărul de angajați la 72. În organigramă sunt 98 de posturi, din care 78 sunt ocupate”, a explicat, în cadrul ședinței, directorul Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița, Lucian Dunăreanu. Acesta a precizat că, la o capacitate de 175 de locuri, din care doar 95 sunt ocupate, nivelul cheltuielilor cu personalul depășește pragul legal de 80%.
Argumentele secretarului general al județului
„Potrivit legii, valoarea cheltuielilor de personal nu poate depăși 80% din costul aprobat pe fiecare tip de serviciu social. Dacă se depășeșete, mecanismul este următorul: Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița face un memoriu către directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), acesta ni se adresează nouă pentru a suplini diferența aceasta de cost și noi, din veniturile noastre proprii, pe care, vă spun cu mâna pe inimă, nu le avem, nu le încasăm, sunt absolut virtuale, nu avem cum să le asigurăm. Când a fost preluat de către Consiliul Județean, Căminul pentru Persoane Vârstnice a avut o capacitate uriașă, peste 200 de locuri. De atunci, noi am tot coborât capacitatea, lăsând, mereu, la fel ca acum, o zonă de tampon, o marjă de locuri neocupate”, a explicat secretarul general al județului, Darian Ciobanu.
Amnezia celor din opoziție
Solicitarea de diminuare a capacității de cazare la Căminul pentru Persoane Vârstnice a fost aprobată, însă fără voturile consilierilor de la PSD, PMP și Pro România. Aflați acum în opoziție, aceștia s-au împotrivit, invocând grija pentru bătrânii județului. Aceasta deși, când făceau parte din echipa de conducere a Consiliului Județean, au susținut, în ședința din 30 ianuarie 2020, un proiect similar prin care 62 de locuri au dispărut din căminele pentru persoane vârstnice aflate în subordinea CJ Caraș-Severin, după cum urmează: 25 de locuri de la Căminul din Sacu, 20 de la Căminul „Sfinții Constantin și Elena” din Caransebeș și 17 locuri de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița.
Franchețea președintelui CJ
„Este un teatru să vii să spui că Dunca este împotriva bătrânilor. Este total neadevărat. Sunt pentru respectarea persoanelor în vârstă, pentru grija față de ei, dar nu pot să accept faptul că avem o schemă cu 170 de locuri și cu un anumit număr de angajați care nu își au rostul deoarece locurile nu sunt, de fapt, ocupate. Redimensionăm, aducem la un număr real. Nu vrem să facem economii la mărunțișuri, dar nici să ne batem joc de bani. Sunt împotriva faptului ca sub umbrela atenției și grijii pentru persoanele vârstnice, unii iau sume necuvenite pentru că nu își justifică prezența acolo”, a declarat, la finalul ședinței, președintele CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca.
Când cifrele vorbesc
Chiar și cu această diminuare a capacității de cazare, Elena Amzoi, directorul DGASPC Caraș-Severin, în subordinea căreia se află căminele pentru persoane vârstnice, susține că în centrele de acest gen din județ sunt suficiente locuri pentru persoanele de vârsta a treia care au nevoie de găzduire: „La Sacu, în momentul acesta, avem ocupate, din totalul de 30 de locuri, doar 12. La «Sfinții Constantin și Elena» dorim să facem un Centru de Îngrijire și Asistență, în care vom include persoanele cu dizabilități. 11 beneficiari care sunt acum la Reșița vor fi transferați la Caransebeș pentru că nu îndeplinesc condițiile de vârstă. Capacitatea maximă în aceste centre nu o vom atinge niciodată, dar, dacă se va întâmpla acest lucru, vom avea posibilitatea suplimentării printr-o nouă hotărâre de Consiliu Județean, dacă se dorește”.
În căminele pentru persoane vârstnice din subordinea CJ Caraș-Severin, costul lunar de întreținere al unui beneficiar stabilit prin Hotărâre de Consiliu Județean este de 4.213 lei pentru o persoană dependentă, 2.846 lei pentru o persoană semidependentă și 2.145 de lei pentru o persoană independentă.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)