Potrivit unui bilanț prezentat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în cele patru județe din regiune – Caraș-Severin, Arad, Hunedoara și Timiș – au fost investiți peste 920.000.000 de euro prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Prin programul gestionat de ADR Vest, POR 2014-2020, în Regiunea Vest au fost investiți peste 920.000.000 de euro, cu aproape 280.000.000 de euro peste suma atribuită inițial regiunii (643.650.000 de euro), până în 29 februarie, termenul final până la care beneficiarii au putut depune cereri de rambursare, rata de absorbție atingând pragul de 143%. Județul Timiș a atras 278.000.000 de euro, Hunedoara – 270.000.000 de euro, Arad – 186.000.000 de euro, iar Caraș-Severin – 185.000.000 de euro.
În total, în regiune au fost făcute investiții în 874 de proiecte, domeniile care au atras cele mai importante finanțări din bani europeni fiind: dezvoltarea urbană durabilă – peste 212.000.000 de euro; îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – aproape 150.000.000 de euro; sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon – peste 130.000.000 de euro și îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii – 126.000.000 de euro.
În urma acestor investiții, Regiunea Vest beneficiază de peste 320 de kilometri de drumuri județene modernizate, peste 200 de mijloace de transport în comun noi și de peste 40 de kilometri de piste noi de biciclete. De asemenea, aproape 90 de școli au fost reabilitate și modernizate, iar peste 10.000 de familii trăiesc în apartamente reabilitate termic. În același timp, prin investițiile realizate prin POR 2014-2020, aproape 500 de întreprinderi s-au dezvoltat și au fost create peste 1.600 de locuri noi de muncă.
„Investim, nu cheltuim – acesta a fost deviza care ne-a ghidat în toată această perioadă, iar pragul la care am ajuns nu reprezintă doar o cifră, ci rodul unor ani de muncă, dedicare și angajament pentru dezvoltarea durabilă și prosperitatea zonei în care trăim. Cred că succesul este al întregii regiuni și e cu atât mai valoros cu cât a fost realizat într-un context dificil, marcat de evenimente globale precum pandemii sau conflicte armate. Cu toate acestea, împreună cu partenerii noștri, beneficiarii acestor fonduri – consilii județene, primării de orașe și municipii și companii din regiune, am reușit să transformăm provocările în oportunități și să investim într-un mod inteligent fondurile alocate regiunii. În plus, am reușit să atragem alți aproape 280 de milioane de euro, care s-au transformat în școli mai bune, spitale mai performante sau locuri de muncă pentru locuitorii Regiunii Vest. Deși cifrele reprezintă un bilanț, nu ne aflăm în fața unui punct final, ci mai degrabă în fața unei noi linii de start, pentru că toate semințele pe care le-am plantat până acum trebuie să încolțească în anii următori, prin investițiile pe care le vom face prin Programul Regional Vest 2021-2027, Programul Tranziție Justă și Programul Sănătate, pe care le gestion”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.