Poliția, acțiune „fulger” în Reșița. În numai patru ore, au fost aplicate 135 de amenzi și au fost întocmite cinci dosare penale

 

Poliția Municipiului Reșița a desfășurat, sâmbătă, 16 martie, o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice și verificarea modului de respectare a regulilor de conviețuire socială și a normelor de circulație pe drumurile publice.

 

Acțiunea polițiștilor din Reșița s-a desfășurat între orele 16.00 – 20.00, interval în care au fost legitimate aproape 300 de persoane, au fost verificate peste 220 de autovehicule și au fost efectuate controale la două societăți comerciale și la doi agenți de securitate

 

„În urma neregulilor constatate au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală peste 30.000 de lei, dintre care 124 pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, nouă pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și alte două pe linie silvică. Iar ca măsuri complementare au fost reținute cinci permise de conducere, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și au fost confiscați 2,35 metri cubi de material lemnos”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.

 

Polițiștii au constatate și cinci infracțiuni la regimul circulației rutiere, cele mai multe, trei, fiind întocmite pe numele unor șoferi depistați sub influența alcoolului la volan. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani, depistat cu o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, un bărbat de 41 de ani, cu o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, și un bărbat de 65 de ani, cu 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta din urmă a provocat și un accident rutier după ce a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat un stâlp de susținere a rețelei electrice pe Bulevardul Muncii. Cei trei șoferi au fost conduși la spital, unde le-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available