Permis pentru viitor – o șansă acordată tinerilor din medii defavorizate

Articol de
admin

Tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani, proveniți din medii defavorizate, pot beneficia de sprijin financiar pentru obținerea permisului de conducere prin programul „Permis pentru viitor”, derulat de Fundația Pentru Comunitate.

Programul, ajuns la cea de-a 11-a ediție, oferă finanțare pentru costurile școlii de șoferi și cheltuielile aferente obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie. Sprijinul este destinat tinerilor pentru care permisul reprezintă o condiție esențială sau un avantaj real în accesul la un loc de muncă ori în dezvoltarea profesională a celor deja angajați.

Înscrierile se fac online sau prin poștă, iar termenul-limită pentru depunerea solicitărilor este 27 ianuarie 2026. Formularul de înscriere și toate informațiile necesare sunt disponibile pe site-ul Fundației Pentru Comunitate.

Programul a fost lansat în anul 2015 și este realizat cu finanțarea companiei MOL România. În cele zece ediții anterioare, 412 tineri au beneficiat de acest sprijin, reușind să-și îmbunătățească șansele de integrare pe piața muncii.

Date de contact:
András Imre – Director Executiv
Fundația Pentru Comunitate
Tel.: 0755-045699
E-mail: office@pentrucomunitate.ro

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite