Pesediștii au fost demascați! „Vă dați seama ce ticăloși?”

Liderul PSD Marcel Ciolacu s-a dat de gol aseară cu privire intențiile ascunse ale social-democraților, când a declarat că Guvernul trebuia să ia un împrumut de la Fondul Monetar Internațional. „Vă dați seama ce ticăloși?”, punctează pe pagina sa de Facebook Florin Câțu, ministrul Finanțelor. 

„Marcel Ciolacu CONFIRMĂ – PSD avea negociat un împrumut cu FMI! Aseară, la o televiziune a PSD, Marcel Ciolacu a recunoscut că trebuia să luăm un împrumut de cel puțin 2 miliarde euro de la FMI! Mai clar: PSD ar fi luat un împrumut de la FMI dacă era la guvernare. Vă dați seama ce ticăloși? V-am prezentat documentul care arată clar că PSD a negociat cu FMI reeșalonarea și reducerea unor cheltuieli bugetare (pensii, salarii, ajutoare sociale)”, a scris azi pe Facebook Florin Câțu.

Ministrul Finanțelor arată în contnuare ce ascunde Marcel Ciolacu și ce nu a spus președintele PSD în interviul de aseară. „Marcel Ciolacu minte și nu spune că TOATE împrumuturile de la FMI sunt legate de o reducere a cheltuielilor bugetare, în special cele cu salarii și pensii. Ca să vedeți cât de cinici sunt acești socialiști. Nu voi permite așa ceva. Tot Marcel Ciolacu minte și nu spune că banii de la FMI merg direct la BNR și sunt pentru a rezolva probleme ale balanței de plăți, nu pentru a acoperi cheltuieli de la buget (de aceea FMI cere reducerea cheltuielilor bugetare, pentru că banii de la ei nu pot ajuta la finanțarea deficitului). Aici poate sunt prea rău când spun că minte. Ciolacu nu are cum să știe aceste detalii pentru că asta ar însemnă să fi citit și înțeles (imposibil partea asta) cum funcționează FMI”, punctează liberalul aflat la conducerea Ministerului Finanțelor Publice.

Florin Câțu devoalează încă o dezinformare marca PSD: „Marcel Ciolacu minte în cel mai josnic mod și nu spune că NICIO țară membră UE nu a luat bani de la FMI în această perioadă. La FMI mergi când nu au încredere investitorii in tine. Singurele țări, ca să vedeți cu cine se compară socialistul, sunt: Kosovo, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina, Macedonia de Nord, Moldova și Abania. Acolo vrea socialistul de Marcel Ciolacu să ducă România. Alături de aceste țări. Nu voi permite niciodată așa ceva. Acest guvern a gestionat foarte bine această criză dublă, de sănătate și economică, iar economia răspunde pozitiv. Suntem transparenți în relația cu toate instituțiile internaționale private și publice, cu agențiile de rating și partenerii noștri de la CE”.

Ministrul Finanțelor subliniază, în concluzie, că singurul pericol pentru stabilitatea economiei rămâne „majoritatatea nocivă din Parlamentul României. Mai este puțin și scăpam de PSD și din Parlament și România poate să se dezvolte”.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

ADVERTISEMENT

Cele mai citite