Colegiul Național „Traian Lalescu” găzduiește, mâine, 6 mai, prima ediție a unui concurs dedicat ilustrului matematician originar din Reșița, Ciprian Foiaș. Competiția este organizată de Clubul Rotary Reșița.
Peste 100 de elevi de la mai multe unități de învățământ din Reșița – Colegiul Național „Traian Lalescu”, Colegiul Național „Daiconovici-Tietz”, Liceul Teoretic „Traian Vuia”, Școala Gimnazială Nr. 2, Școala Gimnazială Nr. 7, Școala Gimnazială Nr. 8, Școala Gimnazială Nr. 9 – s-au înscris la Concursul memorial de matematică „Ciprian Foiaș”, competiție aflată la prima ediție ce se va desfășura sâmbătă, 6 mai, ora 10.00, la Colegiul Național „Traian Lalescu”, în organizarea Clubului Rotary Reșița.
„Prin înființarea acestui concurs, Clubul Rotary Reșița continuă implicarea în comunitate sprijinind performanța. Rotary Reșița își propune promovarea performanței școlare fiind convins că investind în educație vom crea premisele unei societăți sănătoase. Sunt înscriși peste 100 de elevi ai municipiului Reșița iar scopul acestui concurs este atât stimulare performanței, prin problemele din Gazeta Matematică, dar și atragerea elevilor înspre matematică prin postarea unor materiale de pregătire pe site-ul acestui concurs”, transmit organizatorii.
Ciprian Foiaș, născut în Reșița în 20 iulie 1933, a parcurs învățământul primar și secundar în Reșița, unde s-a distins cu premii la olimpiadele de matematică. În 1955 este absolvent al Universității din București, iar în 1961 obține doctoratul în matematică, A fost profesor la Catedra de Analiză Matematică la Universitatea din București (1966–1979), la Universitatea Paris-Sud 11 (1979–1983) și la Indiana University (din 1983 până la pensionare). Începând cu anul 2000, a fost profesor și cercetător la Texas A&M University, unde a fost Distinguished Professor. Ciprian Foiaș a încetat din viață pe 22 martie 2022, în Tempe, Arizona (Statele Unite ale Americii).