Întreprinderile noi din Caraş-Severin au la dispoziţie 10.000.000 de euro prin Programul Regional Vest 2021-2027 pentru o serie de investiţii în digitalizare.
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului de finanțare pentru Digitalizarea IMM-urilor. Pentru judeţul Caraş-Severin, anunță Sorin Maxim (foto), directorul general al ADR Vest, este disponibilă suma de 10.000.000 de euro, valoarea finanțării nerambursabile care poate fi obținută de o firmă fiind de minimum 15.000 de euro și maximum 75.000 de euro.
Astfel, prin acest program, cel puţin 130 de firme din Caraş-Severin ar putea primi bani europeni, cu condiţia să aibă sediul social în județ înregistrat la Registrul Comerțului cel mai devreme la data de 31 decembrie 2022 și cel mai târziu înainte de data deschiderii depunerii de proiecte în cadrul apelului. „O altă condiție pentru finanțare este ca minimum unul dintre asociați să fi absolvit un program de dezvoltare a abilităților antreprenoriale pus la dispoziție de ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest, prin furnizorii desemnați de aceasta”, au precizat reprezentanţii ADR Vest.
Finanţarea din fonduri europene nerambursabile poate fi accesată pentru o serie de investiţii – lucrări de amenajare sau de modernizare a spațiilor de producție sau de prestare servicii – maximum 10% din valoarea totală eligibilă; echipamente tehnologice și informatice, utilaje, instalații, mobilier, birotică, inclusiv instalații sau echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie și sisteme care utilizează surse regenerabile; investiții în active necorporale, exclusiv legate de funcționarea mijloacelor fixe care se achiziționează pentru desfășurarea activității finanțate, inclusiv elemente care conduc la digitalizarea activității aferente codului CAEN pentru care se solicită finanțare – maximum 10% din valoarea totală eligibilă; certificări de produse, servicii, procese, sisteme de management al calității; servicii specializate de sprijinire a dezvoltării afacerilor, activități aferente serviciilor de consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare și managementului implementării proiectului, auditului financiar, informării și publicității.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)