Ultimele săptămâni au condus la o secetă hidrologică severă în județ, care afectează toate sursele de apă. Situația cea mai delicată a apărut în orașul Oravița: din cauza săptămânilor aride, Izvoarele Ciclova, Simion, Valea Oraviței și forajele din Zona Gării sunt secătuite.
Canicula a cauzat un deficit considerabil al cantității de apă brută, iar conducerea AQUACARAȘ S.A. îndeamnă la rațiune și înțelegere. „Prima măsură ce se impune este aceea a sistării pe timp de noapte, în intervalul orar 22:00-6.00, a livrării de apă potabilă către cetățeni. În perioada nopții, angajații AQUACARAȘ S.A. efectuează manevrele necesare pentru asigurarea cantității necesare de apă pentru satisfacerea nevoilor populației pe timp de zi, iar atunci când va fi posibil și pe timp de noapte. Conștientă de disconfortul creat, Societatea a antrenat echipe suplimentare pentru monitorizarea și realizarea eficientă și eficace a măsurilor de captare a apei, inclusiv în schimbul de noapte.”, transmite printr-un comunicat de presă conducerea AQUACARAȘ.
Eficientizarea surselor de apă este posibilă doar în ipoteza unui parteneriat între consumatorii de apă ai orașului Oravița și AQUACARAȘ S.A., se arată în comunicat. În acest sens, conducerea companiei „îndeamnă la utilizarea înțeleaptă și atentă a surselor de apă potabilă și roagă cu precădere cetățenii Oraviței, dar și pe cei ai județului Caraș-Severin să nu utilizeze sursele de apă în scopuri agricole și recreative. AQUACARAȘ S.A. regretă situația de față, cauzată de factorii climatici, și lucrează continuu pentru a înlătura disconfortul creat cetățenilor. Angajații societății fac tot ce le stă în putință pentru a face mai ușor de suportat starea de insatisfacție creată de vremea caniculară.”








![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)