Peste 14.000.000 de lei pentru supervizarea lucrărilor la calea ferată Caransebeș – Lugoj

 

Lucrările la calea ferată Caransebeș – Lugoj sunt prevăzute în cadrul proiectului „Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad” și sunt finanțate din Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR).

 

Serviciile de consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor pe Lotul 1 Caransebeș – Lugoj, aferent obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”, sunt finanțate din fonduri nerambursabile prevăzute în PNRR, în valoare de 14.310.938 lei, fără TVA. Acestea vor fi realizate de TPF INGINERIE SRL, o firmă din București cu care Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a semnat contractul, după licitația care a avut loc la începutul acestui an.

 

Consultanța și supervizarea etapelor de proiectare și execuție lucrări vor fi realizate pe secțiunea Caransebeș – Lugoj, de la km 474+925 la km 514+504, iar durata totală estimată a serviciilor prestate este de 103 luni. Potrivit contractului, pe lângă consultanță și supervizare, firma va urmări ca proiectul tehnic să fie elaborat conform regulamentelor legale în vigoare.

 

Contractul pentru modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, în valoare de aproape 9 miliarde de lei, a fost semnat în vara anului trecut, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul este împărțit pe patru loturi: Caransebeș – Lugoj; Lugoj – Timișoara Est; Timișoara Est – Ronaț Triaj și Ronaţ Triaj – Arad.

 

Potrivit CFR, pentru primul lot, Caransebeș – Lugoj, lucrările de modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare presupun: sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h; modernizarea staţiilor şi haltelor de mişcare, adaptând capacitatea acestora, conform volumului de trafic şi necesităţilor tehnologice; modernizarea clădirilor staţiilor de călători, incluzând construcţii de pasarele şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare; înlocuirea bretelelor şi a traversărilor dublă joncţiune cu schimbătoare de cale simple; înlocuirea de poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor; ridicarea niveletei căii și protecția antierozională a terasamentului de cale ferată în zonele inundabile; montarea de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferată ce străbat localități; instalaţii de centralizare electronică noi, în staţii şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS; modernizarea echipamentului de telecomunicaţii; înlocuirea echipamentelor linie de contact şi din substaţiile de tracţiune electrică, instalarea unui sistem de control SCADA; montarea de încălzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii, pentru a combate efectele înzăpezirii liniei de cale ferată.

 

Sursă foto: CFR Infrastructura

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available