Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a găzduit, săptămâna trecută, o întâlnire la care au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne și directorii unităților de învățământ din județ, tema discuțiilor fiind siguranța în mediul școlar.
La nivelul județului Caraș-Severin a fost elaborat un Plan teritorial cadru de acțiune pentru siguranța școlară – un mecanism de cooperare interinstituțională care stabilește măsurile ce revin structurilor cu responsabilități în domeniu pentru creșterea gradului de siguranță în cele 407 unități de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente și, totodată, creează cadrul necesar aplicării unitare a acestora.
Potrivit statisticilor Inspectoratului de Poliție Județean, în 2022, în incinta unităților de învățământ preuniversitar din caraș-Severin au fost înregistrate 36 de evenimente – 30 în mediul urban și șase în mediul rural. Din cele 36 de infracţiuni, cele mai multe – 20 – au fost loviri sau alte violențe. Au mai fost purtări abuzive, amenințări și alte infracțiuni.
Una dintre măsurile prevăzute în Planul teritorial cadru de acțiune pentru siguranța școlară este realizarea unei rețele de siguranță în jurul elevilor, formată din familie, cadre didactice și specialiști din cadrul instituțiilor cu atribuții, aceasta fiind și principala temă de discuție în cadrul unei ședințe la care au participat, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, prefectul Ioan Dragomir, și reprezentanți ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog) și directorii unităților de învățământ din județul nostru.
„Pe lângă această temă au fost atinse și subiecte cum ar fi: elaborarea și derularea de programe, proiecte și campanii de prevenire a traficului de persoane și a violenței în mediul școlar și de prevenire a consumului de droguri în mediul școlar; introducerea în cadrul orelor de curs a unor lecții de educație pentru sănătate, referitoare la un stil de viață sănătos,fără consum de droguri, alcool și tutun; asigurarea protecției împotriva incendiilor în școli și creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice prin activități de control și informare preventivă”. Pe linia situațiilor de urgență, la finalul întrunirii, paramedicii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au prezentat o lecție de prim ajutor medical.













![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)