Declarația a fost făcută astăzi de liderul USR Cătălin Drulă, care amintește că liberalii conduc Ministerul Afacerilor Interne din 2019, deci de aproape patru ani, perioadă în care Poliția Română a ajuns în cea mai jalnică stare.
„PNL a distrus Poliția Română în 1.404 zile. Da, PNL conduce Ministerul de Interne de aproape patru ani. Rezultatele? Poliția Română a ajuns în cea mai jalnică stare. Un polițist din Brașov a fost prins cu un kilogram de cocaină. La 2 Mai polițiștii au lăsat un tânăr drogat să plece pentru a ucide. Sunt doar două cazuri dintr-o serie interminabilă care a indignat România.”, semnalează Cătălin Drulă.
În consecință, USR îl cheamă în Parlament, la Ora Guvernului, pe Cătălin Predoiu, ministrul de Interne. Care îi poate aduce cu el și pe Lucian Bode și Bogdan Despescu, spune președintele USR. „Să explice cu toții cum au distrus Poliția Română. Să spună de ce, timp de aproape patru ani, au uitat de reformă, dar au fost mai preocupați de pensiile speciale, de privilegiile unor securiști și de cumpărat BMW-uri de la apropiații lui Klaus Iohannis. Avem nevoie de o reformă reală a Poliției. Dar asta nu poate fi făcută cu Predoiu, Bode sau Despescu.”, se arată în încheierea mesajului public transmis astăzi de Cătălin Drulă.
Sursă foto: g4media