Polițiștii, pompierii și jandarmii, în misiune specială la Caransebeș

 

Au fost desfășurări impresionante de forțe, ieri, 7 septembrie, în curtea Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, unde oamenii legii au desfășurat o misiune specială: au fost alături de cei peste o sută de copii și voluntari aflați în Tabăra din Inima Familiei, cărora le-au prezentat aspecte din activitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

 

Curtea Spitalului Municipal Caransebeș a fost neîncăpătoare pentru autospecialele Ministerului Afacerilor Interne – poliție, pompieri, jandarmerie, antidrog – care au fost principala atracție pentru copiii aflați în Tabăra din Inima Familiei, organizată sub coordonarea Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.

 

După ce au vizitat o parte din incinta spitalului, învățând de la cadrele medicale cum să aibă grijă de sănătatea lor, cei aproximativ o sută de copii și tineri voluntari au putut afla, printre altele, ce presupune munca de criminalist, cum se folosesc dispozitivele din dotarea polițiștilor rutieri cu ajutorul cărora sunt depistați cei care încalcă legea și cum deformează percepția vizuală ochelarii care simulează senzația consumului de alcool și droguri. „Împărțiți pe grupe de vârstă, prin rotație, cu toții au fost încântați să afle cum funcționează dispozitivele din dotare, mai ales cel care detectează prezența substanțelor psihoactive în organism, pe care, în mod amuzant, copiii l-au comparat, la prima vedere, ca aspect, cu un aparat de cafea. De asemenea, cei mici au fost fascinați de tehnica de amprentare folosită de polițiștii criminaliști și au fost curioși să afle drumul de la amprenta ridicată de la locul comiterii unei infracțiuni la găsirea celui vinovat”, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, Alina Boeru. Iar pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș le-au prezentat copiilor măsuri de prim-ajutor. Entuziasmați de lecțiile primite, copiii au exersat ei înșiși tehnicile prezentate, iar apoi au avut ocazia de a se juca de-a pompierii.

 

„Structurile Ministerului Afacerilor Interne au colaborat, încă o dată, împreună cu ceilalți parteneri instituționali, în cadrul unei activități informativ-preventive, în beneficiul copiilor, la finalul căreia, aceștia au înțeles mai bine rolul fiecărei instituții, dar și responsabilitatea lor ca viitori adulți. Sănătatea, educația și siguranța sunt esențiale în dezvoltarea armonioasă a oricărui tânăr, iar noi vom continua să contribuim la protejarea drepturilor acestora”, au precizat reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available