Din ciclul „Nu puteți propune voi atâtea proiecte câte putem respinge noi”, opoziția PSD-PRO-PMP din Consiliul Județean Caraș-Severin a reușit, la ședința de săptămâna aceasta, să blocheze până și adoptarea proiectului de hotărâre privind bugetarea drepturilor bănești pe anul 2022 ale persoanelor cu handicap!
Profitând de absența (motivată) de la ședința din 29 martie a doi consilieri județeni liberali, opoziția a blocat mai toate proiectele de hotărâre care necesitau majoritatea absolută pentru a fi adoptate. Unul dintre aceste proiecte propuse de președintele CJ Romeo Dunca urmărea rectificarea bugetului propriu al Județului Caraș-Severin cu aproximativ două milioane de lei, din care 1.883.000 lei sunt subvenții alocate de la bugetul de stat pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu dizabilități.
Argumentele lui Romeo Dunca, întărite de raportul de specialitate al Direcției Generale Financiar-Administrative a instituției, i-au lăsat indiferenți pe cei din opoziție. Pe principiul „Încurcă-i, drace!” și, după cum au spus în plen, în semn de protest față de Romeo Dunca, aceștia nu au votat nici acest proiect de hotărâre inițiat de președintele CJ, astfel că cele 15 voturi pentru ale liberalilor nu au fost suficiente pentru adoptare.
Consiliul Județean primise în 16 martie a.c. o adresă de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), adresă emisă în aceeași zi de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, în care se arăta că a fost aprobată transferarea către bugetul județului a sumei de 1.883.000 lei pentru plata drepturilor acordate celor aproape 15.000 de persoane cu dizabilități aflate în evidența DGASPC Caraș-Severin. Pentru a ajunge la beneficiari și a le putea fi astfel decontate cheltuielile de transport din primul trimestru al anului, banii trebuie cuprinși mai întâi în bugetul propriu al Județului Caraș-Severin, or tocmai acesta era principalul scop al proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetară din 29 martie.
Ce implicații are neadoptarea acestui proiect de hotărâre? Ne explică Marius Isac, vicepreședintele CJ cu atribuții în domeniul asistenței sociale: „Efectul imediat este că niciuna dintre cele 14.570 de persoane cu dizabilități din județ îndreptățile să beneficieze de decontarea cheltuielilor cu transportul (tren, microbuz, carburant auto) – sau cu dobânda la credite luate pentru cumpărarea de autoturisme adaptate nevoilor specifice persoanelor cu dizabilități – nu își poate încasa aceste drepturi financiare, stipulate de Legea 448/2006. Oamenii au suportat aceste costuri timp de trei luni, iar acum, când au venit banii de la bugetul de stat pentru ei, se văd puși în situația de a nu-și putea recupera sumele la care au dreptul prin lege!”
Există vreo speranță ca toți acești oameni să-și intre în drepturi? „Împreună cu președintele Romeo Dunca și cu ceilalți colegi liberali, va trebui să găsim o soluție de ieșire din acest impas creat de consilierii județeni care nu au votat această rectificare de buget. Iar soluția o vom găsi în cel mai scurt timp, pentru că acum chiar nu mai e loc de orgolii politice!”, conchide vicepreședintele CJ Marius Isac.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)