Pompierul militar Ion Cubin, salvator din pasiune în timpul liber!

Un pompier reșițean s-a purtat ca un adevărat salvator, deși se afla în timpul liber, la un accident de mașină produs chiar în fața sa.

Duminică, 16 august, în jurul orelor 13.45, s-a produs un accident de circulație în zona localității Gherteniș, unde un autoturism cu 5 persoane la bord (o familie cu 3 generații, părinți, copil de aproximativ 8 ani și bunici) s-a răsturnat în afara parții carosabile, la o distanță de aproximativ 6 metri de DN 58 B.

În secundele imediat următoare producerii accidentului, se afla în deplasare, în timpul liber, în aceeași zonă, și Ion Cubin, pompier în cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița. Imediat ce a văzut mașină răsturnată, acesta a oprit sa vadă despre ce e vorba, a evaluat rapid situația, pericolele care sunt sau care ar putea apărea, modul de acțiune și prioritățile intervenției de salvare a persoanelor prinse în mașina răsturnată care în orice moment putea să ia foc. Imediat, alte două mașini au oprit la locul accidentului și câțiva oameni și-au oferit ajutorul, salvatorul pompier coordonând-i și formând un lanț uman, pentru a acționa împreună la scoaterea victimelor.

Pompierul a încercat să ajungă prima dată la copil, dar toate portierele mașinii erau blocate, astfel că a trebuit să găsească o soluție pentru a deschide portiera din dreptul copilului. A folosit pe post de pârghie o creangă luată din stufărișul de vegetație din apropierea locului producerii accidentului. Apoi a evaluat rapid starea medicală în care se afla copilul, pentru a vedea dacă prezintă vreun pericol mișcarea acestuia în timpul extragerii din mașină.

„După ce a stabilit ca nu prezintă pericol de hemoragie sau traumatism la coloana vertebrala, a început procedura extragerii acestuia din mașină, lucru care nu a fost tocmai ușor datorita faptului că acesta era foarte speriat, plângea și striga după părinții lui. Salvatorul a câștigat încrederea copilului vorbind cu el, spunându-i că e pompier, că e acolo ca să-i salveze pe toți, și că vor fi bine și el și părinții și bunicii lui, astfel că băiatul a devenit cooperant, reușind să-l extragă din mașină, și predând-l celorlalți oameni veniți în ajutor. La fel a procedat și cu ceilalți ocupanți ai autovehiculului, care au fost extrași din mașină, în siguranță.

Timp de aproape 20 de minute, până la ajungerea echipajelor medicale, salvatorul a acordat îngrijiri medicale tuturor victimelor, asigurându-se că aceștia sunt în afara oricărui pericol.

Acest salvator, pompierul cărășean pe numele lui Cubin Ion, merită tot respectul și aprecierea noastră, a tuturor, modul de acțiune în situații limita a lăsat să iasă la iveală anii de experiența și dăruire, ce înseamnă meseria de pompier militar, o meserie din inimă și pentru oameni”, ne-a transmis lt. Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite