Suntem prezenți și pe

Educație

PREMIERĂ. Rezultatele la examenele naționale, publicate fără numele candidaților!

Publicat cu

în

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunțat că rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale vor fi publicate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui! Va fi, astfel, prima dată de la intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecţia datelor când notele/ rezultatele candidaţilor vor fi afişate în acest mod.

„În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD), precum şi cu solicitarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, MEC va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD când notele/ rezultatele candidaţilor vor fi afişate astfel”, informează Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă remis azi, 17 iunie.

În acest sens, comisiile din unităţile de învăţământ/ centrele de examen tipăresc astăzi, din aplicaţia informatică EvNat, un raport ce va conţine: şcoala de provenienţă a candidatului, judeţul, numele şi prenumele candidatului, CNP şi codul unic aferent candidatului (ex: JJ0000000 (JJ – indicativul judeţului)). Potrivit sursei citate, raportul este distribuit fiecărui candidat, în cursul zilei de miercuri, 17 iunie, în momentul predării lucrării scrise, iar pe baza codului unic din raport fiecare candidat îşi va putea vedea rezultatele obţinute la examene.

„Listele afişate în centrele de examen şi pe site-ul evaluare.edu.ro vor conţine următoarele informaţii: codul unic al candidatului, şcoala de provenienţă, rezultatele probelor examenului şi media. Comisiile din unităţile de învăţământ/ centrele de examen vor informa candidaţii, în cursul acestei zile, că rezultatele vor fi afişate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui”, se arată în comunicat.

MEC afirmă că decizia a fost luată și în baza consultărilor cu partenerii sociali – federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, reprezentanţii părinţilor, Consiliul Naţional al Elevilor, Consiliul Naţional al Rectorilor – toţi fiind de acord cu anonimizarea datelor cu caracter personal, respectiv a numelui şi a prenumelui elevului.

Amintim că azi s-a desfăşurat proba la Matematică în cadrul Evaluării Naționale, iar mâine, 18 iunie, absolvenţii clasei a VIII-a sunt aşteptaţi la proba de limba şi literatura maternă. Primele rezultate vor fi comunicate pe 22 iunie, până la ora 14,00, în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 23 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00). Rezultatele finale se vor fi afişa pe 27 iunie.

Facebook Comments

Cele mai citite