Suntem prezenți și pe

Administrație

Premierul Ludovic Orban, încântat de realizările primarilor Ioan Popa și Brian Filimon. „Au demonstrat și demonstrează că se poate!”

Publicat cu

în

Primul-ministru Ludovic Orban a efectuat azi o vizită în Banat, gazde fiindu-i primarul Ioan Popa, la Reșița, și primarul Brian Filimon, în comuna Măureni.

După un scurt popas la Caransebeș, unde s-a întâlnit cu candidați liberali din zonă la alegerile locale, Ludovic Orban a fost întâmpinat în Reșița de primarul Ioan Popa și de candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca. A urmat o întâlnire cu echipa de candidați liberali pentru funcțiile de primari din localitățile din centrul și sudul județului. Aceasta a precedat vizitarea de către premier a câteva dintre șantierele deschise de municipalitate, obiective edilitare aflate în prag de finalizare. Primarul Popa l-a condus în final pe Orban în Centrul Civic, acolo unde au fost investite 6 din cele peste 160 de milioane de euro atrase de Primăria Reșița din fonduri europene, în acest prim mandat de primar al liberalului.

Premierul s-a arătat interesat de planurile imediate și de acelea pe termen mediu ale primarului Reșiței, precum și de obiectivele candidatului PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean, Romeo Dunca. Discuțiile purtate cu cei doi l-au determinat pe Orban să concluzioneze: „Am întâlnit aici, la Reșița, doi oameni speciali, Ioan Popa și Romeo Dunca, alături de care cetățenii județului Caraș-Severin au toate motivele să privească spre viitor cu optimism și încredere. După câștigarea alegerilor parlamentare de către PNL, Reșița și Caraș-Severinul vor avea în Guvern un partener hotărât să susțină pe toate căile democratice, administrative și politice, proiectele de dezvoltare propuse de aleșii cetățenilor din acest județ”.

Însoțit de Gheorghe Falcă, europarlamentar și fost primar al Aradului, de Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, dar și de subsecretarii de stat din Caraș-Severin Dan Stan și Andrei Ungur, premierul Orban a mers apoi la Măureni, unde a vizitat străzile (nu demult calamitate) din comună, reabilitate prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Investiția privind reabilitarea a 8,93 km de drum – 5 străzi în satul Măureni (4 km) și 5 străzi în satul Șoșdea (4,93 km) – a vizat lucrări de reprofilare a părții carosabile, lărgirea pietruirii existente, execuția unui strat de balast cu o grosime de 20 de cm, a unui strat de piatră spartă cu grosimea de 15 cm și a stratului de uzură din beton asfaltic cu o grosime de 6 cm. Astfel, s-a realizat o ridicare a structurii rutiere cu aproximativ 40 cm, acest lucru fiind realizat în siguranță, deoarece lățimea drumului o permitea și rețelele tehnico-edilitare se aflau în afara zonei drumului vizat de lucrările de refacere. S-au realizat și 528 de podețe laterale și au fost montate și 25 de indicatoare rutiere. Finanțarea obiectivului de investiții s-a realizat în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), iar valoarea proiectului a fost de 11.317.416 lei.

„Acesta este un moment în care vrem să arătăm că susținem administrațiile publice performante și că suntem aproape de cetățenii comunităților locale”, a declarat Vetuța Stănescu, secretar de stat în cadrul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

„Nu sunt oaspeți care n-au mai călcat în Măureni, în 2017 domnul Ludovic Orban s-a oprit de plăcere în comunitatea noastră, am făcut și atunci o plimbare printre oameni, așa cum suntem noi: printre oameni și pentru oameni!”, a spus primarul Brian Filimon.

„Îl cunosc pe domnul primar și știu că este un om de ispravă, un om pus pe fapte mari și am vrut să marchez finalizarea acestei importante investiții. Vrem dezvoltarea României prin investiții! Investiții publice, investițiile aduc dezvoltare și, cum spuneau romanii, Via Vita, adică drumul aduce viață”, a declarat premierul Ludovic Orban la fața locului.

Evenimentul s-a încheiat cu o plimbare pe străzile din Măureni, alături de primar și de locuitorii din comună care, așa cum este obiceiul în Banat, au ieșit în fața porților să-i vadă pe oaspeții de seamă poposiți azi în comuna lor. Înainte de plecare, Ludovic Orban a declarat: „Primarii de la Reșița și Măureni sunt exemple edificatoare că în România se pot face lucruri excepționale în folosul comunităților locale. Prima condiție este să vrei. Iar domnii primari Popa și Filimon au demonstrat că se și poate”. De la Măureni, premierul și-a continuat vizita în Banat, fiind așteptat în județul Timiș.

Facebook Comments

Cele mai citite