Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, l-a anunțat aseară pe fostul președinte Silviu Hurduzeu că se conturează prima plângere penală formulată împotriva administrației din ultimii doi ani a drumurilor județene.
Odată ce s-a trezit învins în alegerile pentru Consiliul Județean, ex-președintele CJ Silviu Hurduzeu nu a comentat în niciun fel declarațiile lui Romeo Dunca cu privire la fărădelegi semnalate în instituția ce fusese condusă de pesedist. Abia zilele trecute am înțeles de ce a aplicat Hurduzeu tactica struțului. Obiectivul lui după 27 septembrie devenise, brusc, anestezierea pesediștilor din conducerea organizației județene a partidului care îl doreau demis din fruntea partidului. Dacă s-ar fi ajuns la o ședință de analiză a rezultatelor de la alegerile locale, omului politic Hurduzeu i s-ar fi luat capul. Acesta ar fi pierdut, deci, funcția de președinte al organizației și, în consecință, nu ar mai fi avut nicio șansă să prindă singurul loc sută la sută eligibil pe listele PSD din județ pentru alegerile parlamentare.
Sub semnul imunității în fața Justiției
Avându-l de partea sa în conducerea centrală a PSD pe Sorin Grindeanu, lui Hurduzeu nu i-a fost greu să-și asigure, prin negocieri duse în interiorul organizației județene, mult-doritul loc 1 pe lista de candidați pentru Camera Deputaților. Iar apoi a reușit chiar și mai mult: le-a înșelat încrederea social-democraților din județ, rezolvând la București cu Grindeanu revenirea peste noapte a lui Mocioalcă în PSD și plasarea instant a acestuia în capul listei pentru Senat. Odată depuse candidaturile, Hurduzeu a răsuflat ușurat: știa că este ca și intrat în Parlament. Din acel moment, socotelile celor doi au fost simple. Conștient că locul 1 pe lista de Senat nu îi garantează un nou mandat de parlamentar, și implicit o eventuală imunitate în fața procurorilor, Mocioalcă se simte vulnerabil. Așa că evită să-i atace pe principalii adversari politici din județ, Marcel Vela și, mai ales, Romeo Dunca, omul care, devenit președinte CJ, poate scoate la lumină afacerile dubioase ale oamenilor lui Mocioalcă cu instituții publice din Caraș-Severin.
În consecință, cel care a început să dea semne ofensive este Hurduzeu, care, oricâte schelete ar fi lăsat prin sediul CJ, știe că din decembrie va fi deputat și că astfel va putea beneficia de imunitate parlamentară. Hurduzeu a declarat zilele trecute că restructurarea CJ anunțată de Romeo Dunca este făcută în necunoștință de cauză, că desființarea Staționarului III ar fi o aberație și că Dunca nu va face în acest mandat ce a promis în campania electorală. „Am zis să îl las să se acomodeze cu funcţia, de aceea nu am dat niciun răspuns acuzaţiilor pe care mi le aduce”, a explicat Hurduzeu de ce a tăcut ca mutul în ultimele 5-6 săptămâni.
Silviu Hurduzeu, „protectorul unui grup de prăduitori”
Atât i-a trebuit lui Dunca! „Dle Hurduzeu! Constat că nu știți pe ce lume trăiți. Super competentul dl Știka va trebui în câteva zile să răspundă unor acuzații grave. Azi am decis cu care plângere penală începem. Ne-am hotărât și, prin urmare, până vinerea următoare depunem actele la cea care este cel mai ușor de probat. Puțină răbdare…”, a anunțat aseară Romeo Dunca.
Liberalul transmisese un avertisment încă din weekend, imediat după conferința de presă organizată de Mocioalcă și Hurduzeu, în calitate de candidați PSD pentru Parlament.
„Văzând că dl Mocioalcă s-a abținut de la comentarii la adresa mea, sunt sigur că înțelege gravitatea situației. Dvs. în schimb, dle Hurduzeu, sunteți pe altă planetă! Dacă în campanie mi-ați părut liniștit și simpatic, acuma văd, pe zi ce trece, că ați fost protectorul unui grup de prăduitori. Primul control l-am făcut la Muntele Mic deoarece aveam suspiciunea rezonabilă că ați inchis ochii când Direcția de Drumuri Județene a evaporat niște bani. Ar trebui să vă întrebați de ce dl Știka (ex-directorul DDJ) a părăsit funcția în exact 2 ore din momentul în care i-am arătat că am descoperit Modus operandi, astfel încât banii județului să se scurgă pe plăți necuvenite.
Am promis oamenilor din județul pe care l-ați prejudiciat în mod continuu ani de zile că voi stârpi furtul acoperit prin incompetența sau complicitatea celor care au fost la conducere. Din acest motiv am început să caut ceea ce știam exact că s-a intamplat la Muntele Mic. Am ajuns la Direcția de Drumuri ca să constat cum ați scăpat de răspundere transferând într-un singur an 83.000.000 lei pentru reparații și întreținere de drumuri. Bani pe care Știka i-a gestionat și, dintr-o singură acțiune controlată, am fost suficient de convingător astfel încât acest instrument al conducerii PSD-iste să intre în fibrilație și să se retragă speriat. L-am avertizat că nici o faptă penală descoperită nu va fi trecută cu vederea, dar dacă nu ne încurcă, vom ajunge la el în ordine alfabetică. Se pare că a ținut. Fiind la sfârșitul alfabetului și sperând în prescrierea faptelor sau cine știe la ce, a plecat cu mintea la ce a făcut și cu norocul că numele lui începe cu o literă aflată la sfârșitul alfabetului. Dar pentru că neîncetat comentați și pentru a avea o imagine mai bună și mai rapidă a modului de lucru sub conducere PSD, o vom lua totuși de la sfârșitul alfabetului.
Cât de curând voi informa în amănunt. Ține de transparență. Deși pare ciudat, a descoperi o porcărie făcută sub conducerea dv. ne consumă foarte puțin timp. Sunt atât de evidente și stupide metodele…”. Asta îi transmitea public Dunca lui Hurduzeu, în ultimul weekend. Iar lucrurile au avansat repede. Vă reamintim mesajul transmis aseară de președintele CJ (liberalul Romeo Dunca) fostului președinte CJ (pesedistul Silviu Hurduzeu): „Azi am decis cu care plângere penală începem. Ne-am hotărât și, prin urmare, până vinerea următoare depunem actele… Puțină răbdare…”.
Vaccinat degeaba
În privința imunității parlamentare pe care ar putea miza Hurduzeu începând din decembrie, s-ar prea putea ca aceasta să nu-i folosească la nimic dacă procurorii anticorupție îl vor căuta la Parlament. Imunitatea e valabilă doar dacă, în cazul lui Hurduzeu, majoritatea din Camera Deputaților va vota împotriva ridicării imunității. Dar după 6 decembrie, majoritatea parlamentară ar urma să fie formată, conform sondajelor de opinie, în jurul PNL-USR PLUS. În atari condiți, mai repede ar spera Hurduzeu la un vaccin anti-COVID decât la unul anti-Justiție.