„Prețul” unui migrant – 5.000 de euro. Percheziții (și) în Caraș-Severin, într-un dosar în care sunt vizați cetățeni români, bulgari, irakieni şi bengalezi

 

Un grup infracțional organizat format din cetățeni români, bulgari, irakieni şi bengalezi, specializat în trafic de migranți, a fost destructurat de polițiștii de frontieră sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

 

33 de percheziții domiciliare au avut loc astăzi în Caraș-Severin, Timiș, Arad, Dolj şi Argeş, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și trecere ilegală a frontierei de stat, instrumentat de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, sub coordonarea procurorilor DIICOT. Potrivit datelor strânse de anchetatori, la începutul anului trecut, pe teritoriul României a fost constituit un grup infracțional format din cetățeni români, bulgari, irakieni şi bengalezi, care s-a ocupat de trafic de migranți, în vederea obținerii în mod ilicit şi facil a unor importante sume de bani.

 

Concret, membrii grupului identificau migranți de origine arabă care doreau să ajungă în țările din vestul Europei, în special Germania, îi preluau cu barca de pe malul bulgăresc al Dunării, îi introduceau ilegal în România în zona județului Dolj, îi transportau cu mașini de marfă către vestul țării și îi cazau pentru o zi sau două în zona Timișoara-Arad. Apoi, migranții erau preluați de către alți șoferi și îmbarcați în tiruri pentru a trece granița spre țări din vestul continentului. „Transportul inițial, de la malul românesc al Dunării către zona de vest a ţării, se realiza în dube de transport marfă sau autoturisme de teren, în grupuri de câte 20-30 de migranți, ascunși printre mărfuri, viața acestora fiind pusă permanent în pericol pe durata deplasării. Cu ocazia unui astfel de transport, unul dintre şoferi, membru al grupului infracțional organizat, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea migranţilor”, relatează anchetatorii.

 

Pentru fiecare migrant transportat, membrii grupului solicitau între 4.000 și 5.000 de euro, sumele obținute fiind împărțite între aceștia, în funcție de poziția deținută în ierarhia grupului și de gradul de implicare în activitatea infracțională. Ulterior, banii au fost investiți  în autoturisme de lux şi imobile cu destinația de locuință.

 

Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Serviciilor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu, Dolj, Mehedinţi, Timiş şi Arad, au fost documentate 20 de transporturi prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să introducă și să scoată ilegal din România aproximativ 500 de migranți. Procurorii DIICOT au cooperat cu autoritățile judiciare din Bulgaria și Germania, beneficiind și de suportul EUROPOL, care a facilitat schimbul de informaţii.

 

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available