La Văliug va fi inaugurată, la acest sfârșit de săptămână, prima bibliotecă publică privată din Banatul Montan. Aceasta a fost realizată cu ajutorul voluntarilor, la inițiativa timișoreanului Marius Dan Pascariu, președintele și fondatorul Asociației Trei Compas.
Peste 3.500 de cărți, dicționare și reviste, unele exemplare vechi de peste o sută de ani, a reușit să adune din donații timișoreanul Marius Dan Pascariu pentru Biblioteca 3 Compas care își va deschide porțile sâmbătă, 20 martie, la ora 11.
„Biblioteca pe care tocmai am finalizat-o este făcută în totalitate din cărți donate. În momentul de față avem, deja, peste 3.500 de cărți din toate domeniile: literatură pentru copii, beletristică, poezie. Avem cărți în limbi străine, engleză, germană, maghiară, dar și o colecție foarte frumoasă de carte veche. Sunt cărți de la începutul secolului XX, din 1903, dar chiar și câteva mai vechi, din 1897. Avem, de asemenea, o colecție consistentă de dicționare, începând cu dicționare ale limbii române, mai multe ediții, din anii ’50 până la ediții de dată mai recentă, colecții Larousse în vreo trei variante. Biblioteca este, deja, foarte ofertantă și încă mai trebuie să primim cărți. Probabil vom ajunge la 5.000 de volume”, ne-a declarat Marius Dan Pascariu, inițiatorul acestui proiect unic în Banatul de munte.
Biblioteca 3 Compas va fi deschisă pentru toată lumea, atât pentru cei care vor derula activități în casa care o găzduiește, cât și pentru localnici sau pentru turiștii care își petrec sfârșitul de săptămână sau vacanțele în zonă. „Biblioteca va fi deschisă pentru toată lumea. Se pot împrumuta cărți pentru o zi sau două, dar și pe termen lung, două săptămâni, o lună, fără nicio problemă”, a precizat Marius Dan Pascariu.
Ocupând o suprafață de circa 200 de metri pătrați, biblioteca a fost amenajată în Casa 3 Compas din Văliug (foarte aproape de Gasthof Tirol), unde se află și sediul sucursalei Asociației Trei Compas, un spațiu generos gândit pentru a găzdui, în special, evenimente pentru copii și adulți proveniți din categorii defavorizate. „Casa 3 Compas este un proiect al asociației noastre. Ca asociație, noi încercăm să sprijinim categorii defavorizate de persoane, copii, adulți, persoane cu dizabilități, copii din centre de plasament. Acum doi ani și jumătate am cumpărat locația din Văliug care este un spațiu foarte mare, foarte generos. Avem 35 de locuri de cazare, sală de sport funcțională și, mai nou, această bibliotecă. Nu ne oprim aici, urmează să o facem să fie cât mai ofertantă pentru grupurile de copii sau adulți care vor participa la evenimentele pe care le vom organiza aici. Casa nu este deschisă pentru turismul de masă. Este o locație dedicată pentru grupuri, pentru evenimente ale unor asociații, cluburi sportive sau chiar firme, iar banii produși sunt redirecționați pentru a fi folosiți pentru categorii defavorizate”, a explicat pentru resita.ro Marius Dan Pascariu, care este președinte și fondator al Asociației Trei Compas.
După inaugurarea bibliotecii, următorul eveniment de la Casa 3 Compas din Văliug va fi în perioada 26-28 martie, un seminar pe teme de restaurări clădiri istorice.