Primăria Băile Herculane şi Romsilva vor interveni pentru a pregăti terenul din jurul Băilor Neptun în vederea punerii în siguranţă a imobilului

 

Punerea în siguranță a Băilor Neptun, clădire din Băile Herculane inclusă în Lista Monumentelor Istorice de Clasă A şi aflată, în prezent, în stare avansată de degradare, s-a aflat pe agenda unei întâlniri de lucru la care au luat parte reprezentanţi ai asociaţiei care derulează proiectul şi ai mai multor instituţii publice din Caraş-Severin.

 

În urma solicitărilor venite din partea Primăriei Băile Herculane și a Asociației Locus – care a demarat în anul 2017 Herculane Project, prin care își propune salvarea patrimoniului arhitectural din staţiunea de pe Valea Cernei – Instituţia Prefectului a organizat, joi, 9 martie, la sediul Primăriei Băile Herculane, o întâlnire pentru găsirea unor soluţii privind derularea proiectului de punere în siguranță a Băilor Neptun. Proiectul Asociaţiei Locus se află anul acesta în etapa a II-a, care presupune lucrări de punere în siguranță și intervenții la acoperișurile clădirii, aflate în stadiu avansat de degradare. Construită între anii 1883-1886, clădirea monument istoric este una dintre cele mai degradate din staţiunea Băile Herculane.

 

La întâlnirea de la sediul primăriei au participat reprezentanți ai Direcției Silvice Caraș-Severin, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, Administrației Parcului Național Domogled – Valea Cernei, Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Inspectoratului de Stat în Construcţii Caraş-Severin, Asociației Locus, primarul orașului Băile Herculane și arhitectul șef al județului.

 

„În cadrul întâlnirii, discuțiile s-au axat pe deblocarea situației actuale, iar pentru a putea demara lucrările necesare au fost stabilite o serie de măsuri și termene care să reducă riscul de afectare imediată a imobilului. Astfel, Direcția Silvică va efectua până la finalul acestei luni lucrări de îndepărtare a vegetației forestiere dintre clădire și versantul aflat în spatele acesteia. De asemenea, Primăria Băile Herculane va executa în termen de 60 de zile o acțiune de igienizare a clădirii (îndepărtare a molozului și a stâncilor căzute în proximitate) și va solicita Administrației Parcului Național Domogled – Valea Cernei și Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva condițiile legale necesare unui proiect de punere în siguranță a versantului pentru a preveni căderile de stânci care ar putea afecta și mai mult clădirea. Totodată, s-a solicitat primăriei să analizeze împreună cu Direcția Județeană pentru Cultură și Muzeul Banatului Montan punerea în siguranță a ornamentelor și statuilor care pot fi detașate de pe imobil”, informează Instituţia Prefectului.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available