Vivat prescripția! Magistrații cărășeni pun cruce procesului penal în „dosarul Naidan”! Este menținut însă sechestrul pentru recuperarea unui prejudiciu de peste 1.000.000 de euro

Articol de
Eugen Cotarcea

 

Trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar de fraudare a fondurilor europene pe vremea când executa ordinele lui Sorin Frunzăverde, fostul arhitect-șef al județului Victor Naidan a scăpat de răspunderea penală datorită împlinirii termenului de prescripție.

 

Hotărârea a fost pronunțată ieri, 9 martie, de către completul Secției Penale din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, la trei ani de la trimiterea în judecată a lui Victor Naidan, alături de alți doi inculpați – Grigore Balaci și SC Tab Construct Confort SRL. După nenumărate amânări, citații și audieri de martori, magistrații cărășeni au ajuns să constate că sunt întrunite condițiile de prescripție. În consecință, aceștia au dispus încetarea procesului penal, în baza prevederilor articolului 10, litera g, din Codul de Procedură Penală: „Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: (…) a intervenit amnistia sau prescripţia”.

 

În soluția pe scurt publicată pe portalul instanțelor de judecată se arată următoarele: „În temeiul art. 16 alin.1 lit. f) C.p.p., încetează procesul penal față de inculpatul Naidan Victor Borislav, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.18 ind.1 al.1 şi 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal”. Aceeași soluție de încetare a procesului penal, și tot în baza prescripției, a fost dată și în cazul lui Grigore Balaci, diriginte de șantier, și SC Tab Construct Confort SRL, trimiși în judecată „pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, faptă prevăzută de art.48 al. 1 Cod penal, raportat la art.18 ind.1 al.1 şi 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal”.

 

Completul a hotărât, de asemenea, disjungerea laturii civile de laturală penală, dispunând „formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 06.04.2023”, și a menținut măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanțele emise în 2018 și 2019 de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, „până Ia concurenţa sumei de 1.038.209 euro”.

 

Hotărârea instanței cărășene nu este definitivă, putând fi atacată în apel în termen de 10 zile.

 

Banii – cheltuiți. Portul turistic Pojejena – doar pe hârtie

 

La data trimiterii în judecată a celor trei inculpați, 5 martie 2020, procurorii anticorupție arătau că Victor Naidan, în calitate de director executiv în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, în anul 2012 „ar fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, înscrisuri nereale (dintre care unele semnate chiar de acesta) care atestau împrejurări contrare adevărului din care rezulta, scriptic, că proiectul ar fi fost realizat la termenul impus, însă în realitate acesta nu fusese finalizat”.

 

Proiectul finanțat din fonduri europene nerambursabile se intitula „Creșterea gradului de mobilitate în vederea dezvoltării schimburilor economice și turistice în zona transfrontalieră Pojejena/zona eligibilă Voivodina” și avea ca obiective înființarea portului turistic Pojejena, port inexistent nici în ziua de astăzi, și achiziția unui catamaran cu o capacitate de 50 de persoane. Victor Naidan, se spune în rechizitoriu, ar fi fost sprijinit de reprezentantul SC Tab Construct Confort SRL, care avea de executat ambele obiective, și de dirigintele de șantier, care i-ar fi pus la dispoziție o parte din documentele false (facturi, devize de lucrări), înscrisuri care au ajuns ulterior la autoritatea de management, ministerul de resort.

 

Referitor la modalitatea de fraudare a fondurilor nerambursabile, DNA semnala că, la recepția finală a obiectivelor, din data de 21.06.2012, s-ar fi constatat că lucrările la construirea portului nu erau finalizate, iar catamaranul lipsea. Cu toate acestea, pentru a nu se pierde finanțarea, inculpatul ar fi semnat procesul-verbal de recepție și l-ar fi înaintat autorității de management în vederea obținerii fondurilor. Totodată, catamaranul respectiv, construit fără a se respecta standardele Uniunii Europene, ar fi fost achiziționat ulterior datei la care s-a semnat recepția, din banii pe care Consiliul Județean Caraș-Severin i-a pus la dispoziția firmei SC Tab Construct Confort SRL. Ulterior, în cursul anului 2014, în baza unui contract de lucrări, catamaranul ar fi fost modificat și adus la standardele UE de către Șantierul Naval Orșova, generând cheltuieli suplimentare din bugetul Consiliului Județean Caraș-Severin.

 

„Prin aceste demersuri, Consiliul Județean Caraș-Severin ar fi primit pe nedrept suma de 3.394.946 lei, reprezentând sprijin financiar nerambursabil pentru construcția portului turistic și achiziția catamaranului. Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 743.688 euro”, subliniau la vremea aceea procurorii anticorupție.

 

La sfârșitul lunii decembrie 2019, înaintea trimiterii în judecată, reprezentantul SC Tab Construct Confort SRL, Liviu Taban, a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției, conform căruia urma să primească o condamnare la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei.

 

Sistemul judiciar din România pare să fi lămurit ieri, așadar, întreaga speță. Oricâte infracțiuni s-au comis, sau nu, în acest caz, nimeni nu va răspunde penal, grație prescripției.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite