Agenția de Dezvoltare Locală, companie publică având ca acționar majoritar Primăria Reșița, este în discuții cu trei companii multinaționale care ar putea deschide unități de producție în Parcul Industrial Valea Țerovei.
Cele trei companii cu care municipalitatea reșițeană poartă tratative pentru a le convinge să investească în Reșița sunt din Germania, iar una dintre acestea este în top trei mondial în domeniul ei de activitate. „Este vorba despre o companie care face pereți cortină de sticlă și care vrea să facă o investiție de 45.000.000 de euro, pentru care are nevoie de o suprafață mare, șase hectare de teren. Avem, le-am pus la dispoziție date, așteptăm să vedem rezultatul. Colegii mei de la Agenția de Dezvoltare Locală mai sunt în discuții și cu alte două companii, tot de sorginte germană, care lucrează în domeniul aparatajelor”, a declarat primarul Ioan Popa.
Potrivit acestuia, cele trei companii ar putea genera în jur de 2.000 de locuri de muncă. „Aștept ca reșițenii care își făceau foarte multe probleme legat de locurile de muncă să vină și să aplice pentru aceste poziții care vor fi disponibile în următoarea perioadă. Vor fi spre 2.000 de locuri de muncă. E bine ca acestea să vină gradual, astfel încât să putem să dăm încredere reșițenilor care au plecat din oraș că pot să se întoarcă acasă”, transmite edilul.
În urmă cu o lună, un alt investitor din Germania, o companie care produce componente și sisteme pentru electrocasnice, a parafat un acord cu Primăria Reșița și în primăvara anului viitor va începe construcția unei fabrici în Parcul Industrial Valea Țerovei, unde vor lucra 500 de oameni.