Primăria Reșița va elibera, în cel mai scurt timp, autorizația de construire pentru noul spital județean

Articol de
Marian Averescu

 

Proiectul construirii unui spital județean nou la Reșița, derulat în parteneriat de Primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin, avansează. A fost finalizată documentația tehnică urmând ca, până la finalul acestei luni, să fie eliberată autorizaţia de construire.

 

Edilul municipiului Reșița, Ioan Popa, a anunțat că a fost finalizată elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru noul spital județean care va fi construit pe un teren de 12 hectare pe care primăria l-a achiziționat de la fostul combinat siderurgic în zona Triaj – Mociur. Documentele, necesare pentru obținerea autorizației de construcție, au fost predate primăriei la sfârșitul lunii mai, urmând ca, în cursul acestei luni, să fie eliberată autorizația.

 

„Pentru spitalul nou, ne-a parvenit documentația finală și urmează ca într-o perioadă scurtă de timp să eliberăm autorizația de construcție. Eliberarea autorizației de construcție dovedește că proiectul este deja matur. Este prevăzut ca în luna iunie să se deschidă axe de finanțări pentru spitale noi. Noi suntem cu documentația gata și vom fi pe liste, probabil, zic eu, singura entitate care propune realizarea unui spital județean, în parteneriat Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița, pe un proiect care să aibă deja autorizația de construcție în mână”, a declarat primarul Ioan Popa.

 

Edilul a precizat că axa de finanțare va fi în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare, gestionat de Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Sănătății. Investiția pentru construirea unui spital județean nou la Reșița este estimată la 150.000.000 de euro.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite