Primarul Ioan Popa: „Sper ca astăzi să fie o zi de care să ne bucurăm cu toții. Îndemn oamenii să iasă la vot!”

La una din secţiile amenajate în incinta Grădiniţei „Palatul Fermecat” din Reşiţa a votat în această dimineaţă, la ora 10, primarul liberal Ioan Popa, care vizează un al doilea mandat de edil-şef al municipiului.

Popa a venit împreună cu soţia, iar cei doi au fost însoţiţi de colegul şi prietenul Romeo Dunca. Nefiind arondat secţiilor de la „Palatul Fermecat”, Dunca nu a intrat, prezenţa sa fiind doar o demonstraţie de susţinere pentru primarul în funcţie. În ceea ce priveşte scrutinul de astăzi, Ioan Popa a declarat că priveşte cu speranţă înainte şi şi-a îndemnat concetăţenii să iasă în număr cât mai mare la vot.

„Am votat cu amintirea la 2016, îmi amintesc perfect că a fost o zi frumoasă și cu succes, dar și cu amintirea la decembrie 2016, care a fost una extrem de neplăcută pentru mine. Din momentul 2016 decembrie, mi-am propus să nu mai fac prognoze niciodată, pentru că n-am crezut că prognozele pot fi atât de greșite, aşa cum le aveam eu atunci. Sper ca astăzi să fie o zi de care să ne bucurăm cu toții, o zi în care Reșița, Caraș-Severinul să dea speranța oamenilor la un destin mai bun. Îndemn oamenii să iasă la vot, sper să vină în număr cât mai mare”, a declarat după vot edilul Ioan Popa.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite