Gândirea filosofică se află într-o permanentă căutare a unor variate determinări ale prezentului, iar în spatele acestora se întrezărește necesitatea unor alegeri corespunzătoare momentelor pe care le trăim.
Pe parcursul istoriei, acest concept a fost numit modern, iar mai recent… postmodern. E de menționat faptul că, nu atât de des, dar în același context, acești termeni sunt asociați cu conceptul de iluminism.
Reprezentativ, în acest sens, este Michel Foucault, ale căror interogații „Ce este iluminismul?” sau „Ce este actualitatea?” ne duc cu gândul la faptul că iluminismul nu este un proces omogen, că există variante naționale, culturale sau istorice ale acestuia. Proiectul iluminismului este unul occidental, dar în esența sa este universal. Uneori el este autocritic și își examinează propriile paradoxuri. Descoperim astfel imunitatea proiectului iluminist, vitalitatea lui și independența de realizatorii săi.
După Roland Barthes, problema lipsei de omogenitate poate fi soluționată printr-o logică a dialogului cultural, prin integrarea competitivă și solidarizată a generațiilor, a popoarelor și subiecților creativi.
În același timp, constatăm că recunoașterea caracterului hiper-democratic al lumii contemporane creează contextul favorabil penetrării tuturor sferelor sociale și culturale de către fenomene cu evident caracter negativ.
În acest sens se exprimă și sociologul german Beck, care considera că societatea contemporană este o societate a riscului, în care fenomenele negative au calitatea de a penetra toate segmentele societății (exemplu: terorismul). În acest tip de societate, sistemele informaționale și biologice manipulează omul, securitatea lui fiind afectată.
Relaxarea și distracția sunt cele mai răspândite activități umane. În acest context, postmodernismul a devenit doar un modern obosit, iluminismul fiind astăzi proiectul care, în mod normal, se auto-dezvoltă și are forțele necesare pentru administrarea crizelor și a conflictelor. De aceea, iluminismul nu este doar o doctrină, ci este un obiectiv al omenirii. Conform spuselor lui Foucault, acest obiectiv permite cercetarea limitelor pe care le putem depăși, luarea de atitudine ca indivizi liberi și cercetarea momentelor în care schimbarea este posibilă și benefică.
Deoarece paradoxul se regăsește chiar în universalismul său, care face vizibilă tendința de privatizare a ideilor iluministe și elaborarea unei variante de realizare tot mai îndepărtată de ideile inițiale, de persoanele care au promovat această ideologie și de procesul de implementare a acestora, este nevoie să refuzăm construcția unor proiecte globale și radicale.
Dacă nu reușim să facem acest lucru, lipsa omogenității iluminismului dublată de deschiderea și funcționalitatea sistemelor universale de cooperare umană vor determina înlocuirea iluminismului cu un nou proiect, care se simte tot mai puternic atât în deciziile politice, cât și în evenimentele de tip cotidian: Proiectul luciferic!, o rătăcire inițiatică prin care se dorește impunerea sfidătoare a marxismului cultural, ce are ca punct de sprijin o falsă corectitudine politică.
Cele două tipuri de proiecte, iluminist și luciferic, care ne pun să alegem între Lumina taborică și Lumina progresistă, nu au totuși nici un punct de convergență, cunoașterea luciferică reprezentând extrema care ne îndepărtează, într-un mod agresiv și foarte periculos pentru ființa umană, de Lumina revelată prin Schimbarea la Față, de pe muntele Tabor, a Mântuitorului nostru Isus Hristos.
