Proiect de digitalizare a serviciilor de asistență socială. Dosarul electronic înlocuiește dosarul cu șină, la DGASPC Caraș-Severin

 

Dosarele gestionate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Caraș-Severin vor fi integrate într-o platformă de servicii publice electronice astfel încât acestea să poată fi consultate online de către persoanele interesate. Demersul face parte dintr-un amplu proiect de digitalizare a serviciilor sociale, „HUB de Servicii MMSS – SII MMSS”, derulat la nivel național de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

 

Consilierii județeni au aprobat, în ultima ședință ordinară, încheierea unor protocoale de colaborare între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Caraș-Severin și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), în scopul implementării proiectului „HUB de Servicii MMSS – SII MMSS”. Derulat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate.

 

Proiectul prevede crearea unui sistem informatic integrat în domeniul asistenței sociale și domeniilor conexe prin crearea platformei informatice E-asistență socială și dotarea serviciilor publice de asistență socială cu echipamente informatice necesare pentru utilizarea acesteia. „DGASPC Caraș-Severin va primi un pachet de echipamente ce cuprinde o imprimantă multifuncțională, un calculator și o tabletă, care împreună cu documentația tehnică vor fi distribuite și instalate la nivelul direcției. De asemenea, la nivelul DGASPC se va derula, împreună cu un agent economic, un proces de digitalizare – inventariere, scanare și indexare – a documentelor din cadrul dosarelor beneficiarilor de servicii sociale licențiate administrate de furnizorii acreditați de servicii sociale”, informează reprezentanții DGASPC Caraș-Severin. Dosarele electronice ale beneficiarilor de servicii sociale vor fi integrate într-un registru electronic național. Astfel, va fi creată posibilitatea accesării electronice a dosarului personal de asistență socială precum și a măsurilor de sprijin. De asemenea, va fi optimizat fluxul de depunere a documentelor și de soluționare a solicitărilor în vederea obținerii beneficiilor în domeniul asistenței sociale și va fi posibilă raportarea electronică a datelor din anchetele sociale obținute din culegerea prin terminale mobile (tablete).

 

„Scopul proiectului este realizarea infrastructurii specifice – sistem informatic integrat, necesar pentru integrarea, corelarea și managementul optim al tuturor informațiilor din domeniile de activitate specifice ministerului, astfel încât interacțiunea cetățeanului, atât cu ministerul direct cât și cu instituțiile aflate în subordine sau în coordonarea acestuia, să se poată realiza în mediul online printr-un singur punct de contact: portalul MMPS”, se precizează în prezentarea proiectului.

 

Bugetul total al proiectului este 133.136.679 lei, din care 20.613.613 lei reprezintă cofinanțarea eligibilă.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available