PSD, AȘA CUM E! Cum să clamezi că duci grija pensionarilor, punându-le viața în pericol

Câtă demagogie! Câtă ipocrizie! Câtă inconștiență! Pesediștii au început la Reșița campania electorală mascat, sub pretextul strângerii de semnături pentru mărirea pensiilor cu 40%. Dar de-atâta grijă pentru pensionari, au uitat să-și pună măști sau măcar să păstreze o distanță de siguranță față de aceștia, tocmai în ziua în care în România a înregistrat un număr record de cazuri noi de COVID-19.

„Astăzi împreună cu o parte din colegii din organizația #PSDRESITA coordonată de preşedintele organizației Ionuț CHISĂLIȚĂ, am făcut o acțiune de strângere semnături pentru majorarea punctului de pensie cu 40% de la data de 01.09.2020 conform legii. #RESPECTAREA LEGII de către Guvernul României este OBLIGATORIE”, a postat aseară pe pagina sa de pe o rețea de socializare PSD Reșița.

De parcă n-ar trăi pe lumea asta, confruntată cu o pandemie al cărei sfârșit nu poate fi de nimeni anticipat, pesediștii reșițeni coordonați de senatorul Ionuț Chisăliță au intrat ieri încălțați în sufletul pensionarilor aflați pe bănci, în fața blocurilor, în cartierul Govândari. Așa cum se vede chiar din fotografiile postate de PSD Reșița, tinerii activiști trimiși la înaintare de liderii de partid nu purtau măști de protecție, în condițiile în care într-atât s-au apropiat (fizic) de bătrânii ce se relaxau pe bănci încât ai fi zis că vor să le dea brânci și să le ia locul.

Dar nu, brânci le vor da abia peste jumătate de an, după alegerile parlamentare. Până atunci șacalii din partid au nevoie de votul lor, iar pentru asta sunt în stare de orice. Chiar și să-i amăgească, așa cum fac acum, când le promit că dacă-și pun semnătura într-un tabel, va avea grijă PSD-ul ca punctul de pensie să fie mărit din septembrie cu 40%. Ce contează coronavirusul? Ce contează pandemia? Ce contează problemele bugetare cauzate, mai întâi, de găurile lăsate de Guvernul Dăncilă și-apoi de această criză economică mondială? Nu contează nici măcar că PSD-ul nu are cum să ajungă la guvernare fără alegeri, dacă nu vrea președintele Klaus Iohannis. Or, se știe ce le-a zis acesta după ce a numit trei premieri PSD într-un an și jumătate. Să-și ia gândul c-ar mai putea avea vreun prim-ministru cât timp e Iohannis la Cotroceni!

Știu că liderilor PSD le stau în gât măsurile luate de Guvernul PNL, oricare ar fi acestea. Dar momentul critic pentru români cauzat de noul coronavirus nu este nici pe departe depășit. Din contră, ultimele cifre sunt mai îngrijorătoare ca oricând. Ieri, de exemplu, s-a înregistrat un număr record de noi cazuri COVID-19 în 24 de ore: 555. Și se știe că cei mai vulnerabili sunt bătrânii, care s-au ales de-a lungul vieții cu tot felul de boli. Tocmai de aceea, le sugerăm celor ce conduc Organizația Reșița a PSD ca la viitoarele acțiuni de acest gen să le dea măști de protecție tinerilor pe care îi trimit pe teren. Nu le cere nimeni să le poarte permanent. Dar măcar atunci când stau de vorbă cu bătrânii să o facă. Ar fi un prim semn că PSD-ului chiar îi pasă de aceștia, nu doar atunci când se apropie câte o rundă de alegeri.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available