UPDATE. „Rând pe rând, facem front comun în calea virusului și alegem să punem sănătatea pe primul loc”

 

„Maratonul vaccinării” organizat de Primăria Reșița este în plină desfășurare. Încă de la primele ore, reșițenii s-au prezentat în număr mare la Centrul de vaccinare de la Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai Peia” pentru a se imuniza cu ser Pfizer împotriva COVID-19.

 

Centrul de vaccinare de la Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai Peia” va fi deschis non-stop până duminică seara la ora 20.00, aici fiind așteptați toți cei care doresc să se vaccineze fără programare, doar cu buletinul. Organizatorii maratonului de vaccinare au pregătit pentru cele trei zile 1.200 de doze de ser Pfizer. 100 dintre acestea au fost epuizate până la ora 12.00. Dacă va fi necesar, dozele vor fi suplimentate.

 

„Primăria Reșița s-a implicat încă de la început în campania de vaccinare împotriva COVID-19 prin organizarea celor trei centre din municipiu și am considerat că este foarte important să organizăm și acest maraton, pe care l-am denumit «Reșița pune umărul», pentru a da un semnal de implicare. Doresc să îi invit pe toți cetățenii care nu s-au vaccinat deja să vină la Centrul de la Școala Gimnazială «Mihai Peia», fosta Generală 6, să se vaccineze pentru că doar în acest mod putem reveni mai repede la viața normală pe care am avut-o înainte de pandemie”, a declarat viceprimarul municipiului Reșița, Mădălina Chiosa.

 

Prezent la maratonul vaccinării de la Reșița a fost și președintele Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Claudiu Dolot, care a dorit să transmită un mesaj de susținere și de încurajare pentru toți cei care pun umărul pentru iueșirea din pandemie: autorități, cadre medicale și cetățeni: „Rând pe rând, facem front comun în calea virusului și alegem să punem sănătatea pe primul loc în comunitățile din care facem parte. Împreună cu Dragoș Guruian, un viitor medic care a ales să fie voluntar pentru a salva vieți, și alături de doamna Mădălina Chiosa, viceprimarul municipiului, mă aflu la maratonul vaccinării de la Reșița. Sunt niște oameni plini de viață, cu o energie extraordinară, care au reușit să se adapteze în orice situație și care iubesc comunitățile de oameni din care fac parte. Această inițiativă a maratonului vaccinării aduce, pe lângă speranță, o motivație în plus de a ne vaccina deoarece totul devine mult mai accesibil, fără programare. Oricât de încărcată ar fi agenda de lucru, poate o scurtă pauză pentru a proteja sănătatea noastră, a tuturor, ar fi extrem de binevenită. Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră pentru că, indiferent de vremuri, este cel mai prețios dar cu care ne naștem și pe care trebuie să îl păstrăm cât mai multă vreme!”.

 

UPDATE, sâmbătă, 22 mai, ora 19.40

 

Până sâmbătă la ora 19, s-au efectuat 550 de vaccinuri din cele 1000 de doze disponibile, informează Primăria Reșița.

 

„Mulțumim echipei din centrul de vaccinare de la Școala Gimnazială Mihai Peia pentru efortul depus! Astăzi s-a alăturat efortului nostru și dl. dr. Raul Siladi, consilier local, care a dorit să se implice voluntar în campania de vaccinare.

Singura modalitate prin care putem reveni la normalitate este vaccinarea.

Pune umărul pentru Reșița, pune umărul pentru normalitate!”, transmit reprezentanții municipalității reșițene.

 

Maratonul vaccinării continuă non-stop, până duminică la ora 20.00.

 

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite