Centrul Universitar UBB din Reșița a organizat, ieri, 10 iunie, ceremonia de absolvire a promoției 2022. În premieră, festivitatea s-a desfășurat în mijlocul comunității, în Centrul Civic al municipiului.
Cei aproximativ 200 de studenți ai Centrului Universitar din Reșița al prestigioasei Universități Babeș-Bolyai (UBB), care își încheie, anul acesta, studiile de licență au avut parte de un ultim curs festiv altfel, într-un spațiu informal – Centrul Civic – conducerea universității dorind să marcheze și în acest fel deschiderea către comunitate.
„Universitatea Babeș-Bolyai valorizează toate cele trei misiuni academice: educația, cercetarea și, foarte important, relația cu comunitatea. În acest fel, ținta noastră este să formăm nu doar buni specialiști, ci și buni cetățeni. Iar faptul că această ceremonie are loc în centrul orașului este un lucru extraordinar. Cele două centre universitare – UBB este distribuită în toată țara dar, practic, are doar două centre universitare, la Cluj și la Reșița, celelalte fiind extensii ale universității – stau, de fapt, în ceea ce putem numi inima orașului”, a spus rectorul UBB, Daniel David, în cuvântul adresat, online, în deschiderea ceremoniei de absolvire. La rândul său, directorul Centrului Universitar UBB din Reșița, Andrade Bichescu, a subliniat faptul că „universitatea se deschide către comunitate. Am organizat anul acesta o ceremonie altfel, tocmai pentru a arăta că prin prezența Universității Babeș-Bolyai la Reșița am trecut la un alt nivel în ceea ce privește calitatea învățământului superior, dar și implicarea noastră în viața comunității”.
Rectorul UBB, Daniel David, a subliniat faptul că viață academică este importantă pentru dezvoltarea orașului și a zonei, precizând că la Reșița lucrurile au început, deja, să se miște în direcția cea bună: „Ceea ce se întâmplă la Reșița seamănă, deja, cu ce s-a întâmplat la Cluj. Are o universitate puternică – UBB este una dintre cele mai puternice universități din Europa de sud-est și chiar din Europa – și, în același timp, există o politică foarte bună, clară, de dezvoltare a orașului. Am văzut cum se schimbă în ultimii ani și, cred eu, Reșița va redeveni un pol important de dezvoltare în regiune și în țară. Noi, UBB, suntem la Reșița nu pentru a face lucrurile pe care le-am făcut la Cluj, ci am venit la Reșița pentru a face lucrurile de care Reșița are nevoie, de care Banatul are nevoie, astfel încât să creștem avantajul competitiv al acestei zone. Și principalul transfer pe care noi îl facem către oraș se referă la aceste generații extraordinare de absolvenți care sperăm să se înscrie în profilul pe care ni-l dorim: buni specialiști și buni cetățeni”.
Prezentă la ceremonia de absolvire, Mădălina Chiosa, viceprimarul Reșiței, a reafirmat sprijinul municipalității pentru Centrul Universitar UBB și pentru viața academică a orașului: „Pentru că și eu am lucrat de-a lungul timpului cu tinerii, știu că viitorul Reșiței depinde în mare măsură de modul în care aceștia sunt instruiți și educați. În calitate de viceprimar al municipiului Reșița vreau să vă asigur de tot sprijinul nostru. Tinerii și educația reprezintă o prioritate pentru noi. Am fost parteneri până acum, am colaborat întotdeauna foarte bine și sunt convinsă că o vom face la fel de bine și în continuare, pentru că avem planuri pe care sper să le dezvoltăm împreună”.