Poliţişti cărășeni vor acţiona în teren, zilnic, împreună cu ceilalți parteneri instituționali, pentru ca minivacanţa de Rusalii să fie petrecută în siguranţă, iar manifestările publice organizate în județul nostru să se desfăşoare fără evenimente nedorite.
Pentru perioada 10 – 13 iunie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin au fost dispuse măsuri suplimentare pentru menţinerea ordinii publice, precum şi pentru asigurarea intervenţiei rapide la solicitări. Poliţiştii vor fi în stradă și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor negative, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și pentru asigurarea liniștii și ordinii publice.
Patrulele de siguranţă publică, pedestre şi auto, vor acţiona zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Polițiștii vor acţiona, cu precădere, în zonele în care se organizează slujbe religioase, precum şi alte evenimente care angrenează un număr mare de participanţi, pentru a preîntâmpina faptele antisociale şi a menţine un climat de ordine şi siguranţă publică.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, 35 de poliţişti rutieri vor acţiona zilnic, pe drumurile publice, pe principalele artere, în zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi mijloacele tehnice din dotare.
Recomandarile polițiștilor pentru minivacanţa de Rusalii
Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun!
În traficul rutier:
Respectaţi regimul legal de viteză. Viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere.
Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi evitaţi depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.
Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi de politeţea rutieră!
Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi pierderea controlului vehiculului.
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
Pietonilor le este recomandat să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.