Alyssum wierzbickii Heuff. face parte din familia Brassicaceae și este considerată o specie critic periclitată, apariția ei în flora României fiind extrem de rară.
Biologul Sretco Milanovici a făcut o descoperire extrem de importantă pentru conservarea biodioversității în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița. Într-o plimbare prin aria protejată, acesta a găsit, la începutul săptămânii, o floare ce fusese descoperită, tot în zonă, în urmă cu 190 de ani, și aflată pe cale de dispariție din habitatul natural.
„Alyssum wierzbickii Heuff., familia Brassicaceae, specie găsită de dr. Wierzbickii în anul 1835 și determinată primă dată pentru știința de vestitul botanist Johann Heuffel (1800 –1857) în zona Oravița (actual pe teritoriul Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița) în urma cu 190 ani, a fost astăzi redescoperită. Mă bucur nespus de mult ca am reconfirmat astăzi în teren existența acestei specii extrem de rare pentru România”, a anunțat Sretco Milanovici pe pagina sa de socializare.
„Conform Cărții Roșii a plantelor vasculare din România, Alyssum wierzbickii Heuff. este considerată ca fiind specie critic periclitată, ceea ce face această redescoperire cu atât mai importantă pentru conservarea biodiversității. Emoția de a o regăsi astăzi în teren, după aproape două secole, este de nedescris și ne motivează și mai mult să protejăm comorile naturale ale acestui loc unic”, au precizat reprezentanții Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița.
Sursă foto: Dr. Sretco Milanovici