Aproape 40% dintre angajatorii din Caraș-Severin care au fost verificați în perioada 20 mai-20 octombrie cu privire la respectarea regulilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 au fost sancționați contravențional de către inspectorii ITM.
Inspecţia Muncii a controlat 490 de angajatori din Caraș-Severin de la intrarea în vigoare a Legii 55 (20 mai 2020) până acum. „În timpul acţiunilor de verificare, inspectorii de muncă au avut în vedere aspecte precum: respectarea distanţării fizice, asigurarea de către angajator a măştilor de protecţie respiratorie, a mănuşilor, a materialelor igienico-sanitare, purtarea corespunzătoare a măştii de protecţie sau afişarea la intrare şi în cele mai vizibile locuri din unitate a regulilor de conduită obligatorie pentru angajaţii şi pentru toate persoanele care intră în spaţiul organizat de angajator, reguli care pot preveni infectarea cu virusul SARS-CoV-2”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Caraș-Severin, Mihaela Aga.
189 dintre angajatorii verificați nu au respectat, însă, una sau mai multe dintre prevederile legale și au fost sancționați contravențional: 190 cu avertisment şi 14 cu amenzi în valoare totală de 50.000 de lei. Niciunui angajator nu i-a fost suspendată activitatea. Numai în ultima săptămâna au fost amendați patru angajatori din Caraș-Severin pentru abateri de la normele anti-COVID. Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM, „au fost sancționați angajatorii care nu au efectuat instruirea periodică suplimentară a lucrătorilor ţinând cont de noile riscuri epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2; cei care nu au asigurat triajul observaţional al angajaţilor prin verificarea temperaturii acestora la începerea programului de lucru şi ori de câte ori este necesar pe parcursul programului sau cei care nu au asigurat materiale dezinfectante. De asemenea, printre abaterile constatate se numără și nepurtarea echipamentului individual de protecţie, deşi a fost asigurat de către angajator, sau purtarea necorespunzătoare a măştii de protecţie”.
La nivel național, în intervalul 20 mai-20 octombrie au fost verificați 28.091 angajatori. 1.585 dintre aceștia au fost sancționați cu amenzi în cuantum total de 3.753.600 de lei.
Sursă foto: forbes.ro