Reșița marchează astăzi, 1 Decembrie, Ziua Națională a României printr-o serie de evenimente dedicate atât patrimoniului cultural local, cât și tradițiilor naționale. Programul se desfășoară pe parcursul întregii zile, în mai multe locații ale orașului.
Vernisaj dedicat sculptorului Constantin Lucaci și artistului Ștefan Luigi Varga
Sărbătoarea începe la ora 10:00, la Casa de Cununii, unde se deschide o expoziție ce reunește lucrări ale sculptorului Constantin Lucaci și ale artistului Ștefan Luigi Varga. Sunt prezentate atât lucrări originale, cât și machetele înscrise în concursul pentru statuia dedicată creatorului Fântânii Cinetice.
Inaugurarea Fântânii Cinetice reabilitate și dezvelirea statuii lui Lucaci
De la ora 11:00, publicul se adună în Centrul Civic, unde are loc inaugurarea lucrărilor de reabilitare a Fântânii Cinetice, una dintre imaginile emblematice ale orașului. Tot aici este dezvelită și statuia lui Constantin Lucaci, realizată de Luigi Varga. Sculptura îl prezintă pe artist într-o ipostază contemplativă, surprinzând relația sa simbolică cu „simfonia lichidă” a fântânii pe care a conceput-o acum 41 de ani.
Parada militară și program artistic
La ora 12:00 începe parada militară și au loc discursurile oficialităților, momentul solemn al Zilei Naționale.
Sărbătoarea continuă la ora 13:00 cu un spectacol folcloric susținut de artiști cunoscuți din Banat și Hunedoara:
Ramona Vița, Mariana Suciu Naidoni, Alin Ienci, Adela Jurchescu, Ionela Bădălan, Consuela Grigoriu și Mirabela Delia. Atmosfera este completată de ansamblurile de dansuri populare „Renașterea” și „Junii Gugulani”.
Masă tradițională pentru participanți
De la ora 14:30, Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin oferă o masă tradițională, pregătită de bucătarul Marian Popovici, tuturor participanților la evenimente.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)