Reșița și-a așezat maestrul lângă propria-i lumină

De 1 Decembrie, când România își caută din nou vocea între istorie și prezent, Reșița a ales să vorbească prin gestul cel mai curat pe care o comunitate îl poate oferi unui creator: i-a făcut loc înapoi, între oameni, celui care i-a dăruit una dintre cele mai frumoase definiții ale mișcării sculptate – maestrul Constantin Lucaci.

Nu a fost o ceremonie grandioasă, ci una limpede, aproape intimă, așa cum îi plăcea și lui Lucaci să vorbească despre artă: fără exces, fără vorbe mari. Doar prezență. Și lumină.

Un artist „întors” lângă opera lui

Statuia din bronz, realizată de sculptorul Ștefan „Luigi” Varga, a fost dezvelită chiar lângă Fântâna Cinetică – acea simfonie de apă și inox care a schimbat pentru totdeauna felul în care Reșița se vede pe sine.

Lucaci nu este prezent doar ca imagine: sculptorul îl surprinde într-o postură meditativă, calmă, în fața fântânii care pulsează cu energia orașului industrial transformat în oraș cultural.

Cine trece prin Centrul Civic are, din acest moment, privilegiul unui dialog rar: creatorul și creația, unul lângă altul, într-un schimb tăcut de sensuri.

De ce contează Lucaci azi

Constantin Lucaci (1923–2014), născut la Bocșa, a fost unul dintre puținii artiști români care au reușit să transforme tehnologia în poezie. Lucrările lui nu sunt simple sculpturi – sunt mecanisme ale luminii, forme care respiră, fântâni care nu se mulțumesc să decoreze, ci să comunice.

A studiat la București, dar s-a format spiritual în Banatul industrial, acolo unde metalul are memorie, iar apa nu curge niciodată la întâmplare. A fost laureat al Premiului Herder (Viena, 1984), distincție acordată marilor creatori din Europa Centrală și de Est.

Operele sale se găsesc în muzee din Veneția, Antwerp, Roma, Copenhaga, iar o parte din creațiile sale cinetice sunt azi considerate repere ale artei moderne românești.

Printre cele mai cunoscute fântâni se numără:

Constanța (1971)

Drobeta-Turnu Severin (1979)

Vaslui (1981)

Reșița (1984)

Brăila – ansamblul de trei fântâni (1988–1992)

Giurgiu (2000)

Alba Iulia (2007)

În Bocșa, un muzeu întreg îi este dedicat, păstrând 16 sculpturi donate orașului natal – o dovadă că Banatul nu l-a părăsit niciodată.

Ștefan „Luigi” Varga – sculptorul care a transformat memoria în bronz

Proiectul statuii dedicate lui Lucaci a început în 2019, printr-un concurs național organizat de Primăria Reșița. Varga, prieten apropiat al maestrului în anii ’80, a câștigat printr-o propunere care păstra legătura vie dintre cei doi artiști.

A lucrat luni întregi în condiții dificile, punând în această statuie nu doar tehnică, ci și o formă de recunoștință personală: pentru întâlniri, conversații, prietenie și acea tăcere în care artiștii adevărați se înțeleg fără explicații.

Varga a plecat dintre noi înainte de a-și vedea lucrarea instalată. Dar statuia este, de fapt, și ultimul lui dialog cu maestrul Lucaci.

Reșița și memoria artistică a unui oraș industrial

Pentru un oraș într-o continuă reconstrucție identitară, acest monument nu este doar o operă de artă: este un semn că Reșița a învățat să-și onoreze creatorii.

Fântâna Cinetică, restaurată recent, și statuia instalată lângă ea formează un ansamblu care spune povestea orașului fără un singur cuvânt.

Metal. Apă. Lumină. Memorie.

Așa se scrie, uneori, istoria locurilor care nu vor să lase tăcerea să acopere trecutul.

1 Decembrie 2025, la Reșița

De Ziua Națională, Reșița nu a vorbit despre grandorile unui trecut idealizat, ci despre respectul pentru cei care au modelat cultura și sensibilitatea locului.

Este un gest discret, dar puternic: un omagiu care nu doar comemorează, ci reactivează legătura unei comunități cu artiștii ei. Constantin Lucaci s-a întors acasă.

Nu prin vorbe, ci printr-o prezență care va rămâne acolo multă vreme după ce discursurile oficiale se vor fi risipit în aerul rece de decembrie.

Sursă foto 1și 2: Petre Dalea

Sursă foto 3: Vatra MCP