Reprezentanții Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița au făcut parte din delegația României la Campionatul Mondial de Karate WUKF, competiție desfășurată în municipiul Cluj-Napoca. Sportivii pregătiți de shihan Zoltan Lipan au cucerit trei medalii la întrecerea mondială!
În inima Ardealului a fost o competiție de anvergură. Aproape 1500 de participanți din 39 de țări de pe mai multe continente și-au demonstrat calitățile pe tatami. La Cluj-Napoca au fost prezenți, printre alții, sportivi din Statele Unite ale Americii, Canada, China, Japonia, Arabia Saudită sau Africa de Sud. După cum ne-a precizat maestrul Zoltan Lipan, inițial la competiție și-au anunțat participarea 46 de țări, dar din cauza restricțiilor impuse de pandemie, unele delegații au renunțat la deplasarea în România.
15 karateka de la Departamentul de arte marțiale de la CSM Reșița au concurat la Cluj-Napoca. Și au făcut-o în stil mare. Spre bucuria maestrului Zoltan Lipan și a colegului său Viorel Enășel.
După patru zile grele, delegația din municipiul de pe Bârzava se poate mândri cu medalia de bronz, câștigată de Alexia Lengyel, la kumite, categoria 11-12 ani, precum și cu alte două medalii obținute în concursul rezervat sportivilor cu dizabilități.
„Am avut rezultate și la Karate Adapted (sportivi cu dizabilități – nevăzători, sindrom Down, autism, locomotor, surdo-muți). E proba care în trecut era denumită Para Karate. Ne mândrim cu faptul că Daniela Doban (cu sindrom Down) a luat medalia de aur, iar David Copocean (sindromul Tourette) a fost medaliat cu bronz”, a precizat maestrul Zoltan Lipan.

Pe lângă aceste medalii, reșițenii au avut câteva prezențe în primele șase locuri. Astfel, Daria Szuiogan a ocupat locul 4 la kata, categoria 10 ani. Câțiva sportivi s-au clasat pe locul 5: Patricia Măciucă (la kata, 12 ani), Alexia Lenghyel (ka, 11-12 ani), Petru Bursuc (ku, 11-12 ani), Claudia Nica (ka, 9 ani), Dragoș Vizoc (ka, 8 ani). Cele două locuri 6 au fost obținute de Roxana Petrescu (ka, 10 ani) și Petru Bursuc (ka, 11-12 ani).
Au fost mulți concurenți la fiecare categorie. Spre exemplu, în categoria Gretei Buzura s-au aflat 59 de sportive, la Albert Macamete – 49, iar la Maia Wettori și Alexia Deriuș – 42, după cum a ținut să sublinieze Zoltan Lipan. Din delegație au mai făcut parte Valentina Fizeșan și Marian Stanca.

„Mulțumim încă o dată Primăriei Reșița, Consiliului Local, președintelui CSM (Cristian Bobar – n.r) și tuturor celor care ne-au sprijinit și au avut încredere în noi. Felicitări sportivilor!”, a spus shihan Zoltan Lipan.
Pentru karateka de la CSM Reșița vor urma alte competiții în ultima parte a anului. În perioada 15-17 octombrie, la Sighișoara este programată Cupa României. În 13-14 noiembrie, la Târgoviște, urmează să aibă loc Concursul Național Școlar de karate, pentru ca în luna decembrie reșițenii să aibă posibilitatea de a merge din nou la Cluj-Napoca, pentru participarea la Cupa Campionilor Europeni.












![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)